web analytics

Senatorul Badea: ,,Trebuie să le explic oamenilor de ce este bine să avem pe agenda noastră a priorităţilor realizarea Unirii” (prima parte)

Iulia Modiga 28 august 2012 3

Sursa foto: Facebook

Senatorul pentru Diaspora, în colegiul Europa – Asia, Viorel Badea, a acordat publicaţiei noastre un interviu în cadrul căruia am discutat pe marginea activităţii domniei sale  cu privire la românii din regiunile istorice aflate în afara frontierelor României, dar mai cu seamă referitoare la Republica Moldova, despre care a apreciat cu convingere că ,,a fost, este şi va trebui să fie o parte a României”.

Redăm în continuare prima parte a acestui interviu:

Info Prut: Cunoaşteţi faptul că recent, în România, a fost realizat un sondaj care a atins şi tematica unirii României cu Republica Moldova. Un rezultat interesant a fost cel care care viza Unirea ca prioritate pentru politicienii de la Bucureşti: 55% dintre respondenţi consideră că acest  deziderat ar trebui să fie o prioritate pentru clasa politică. Dumneavoastră cum comentaţi rezultatul şi, bineînţeles, mai este şi acela covârşitor, cu peste 86% dintre respondenţi care se pronunţă în favoarea Unirii?

Viorel Badea: E un lucru foarte simplu. Unirea este una dintre temele mari ale neamului românesc şi ea va rămâne una dintre aceste teme. Cu siguranţă, participanţii la acest sondaj, atunci când au spus că oamenii politici ar trebui să aibă printre priorităţile lor aducerii laolaltă a românilor de pretutindeni într-un stat aşa cum a fost el cu câteva zeci de ani în urmă, mi se pare o opinie foarte bine aşezată şi asta tocmai pentru că oamenii şi-au dat seamă că fără aportul politicienilor un asemenea obiectiv nu se poate realiza. Unirea este, din punctul meu de vedere în primul rând o voinţă populară, iar mai apoi se transformă într-o voinţă politică. În momentul în care oamenii politici nu înţeleg acest lucru, bineînţeles că ei nu vor reuşi să readucă încrederea populaţiei pe proiectele pe care ei le realizează. Şi din acest punct de vedere eu consider că este absolut firesc ca fiecare om politic român să-şi asigure printre priorităţile sale majore realizarea Unirii. Realizarea acestui deziderat al nostru, al tuturor nu se poate face de o singură persoană şi nici nu se poate construi pe un calendar foarte precis, de genul ,,începând de mâine mă apuc să construiesc Unirea şi o termin peste doi ani”. Nu. Aici trebuie fiecare, prin tot ceea ce facem, declaraţii politice, prin acţiuni, prin dialogul cu oamenii politici străini, să urmeze un parcurs foarte clar al susţinerii acestei idei. Mulţi dintre oamenii politici spun că Unirea, de exemplu unirea României cu Republica Moldova se va face în cadrul Uniunii Europene. Ok, e posibil să fie şi asta, însă acest lucru ar fi posibil, să spunem printr-un scenariu optimist în cel puţin 15 ai. Dar este foarte posibil ca până în acest moment, printr-un efort susţinut al oamenilor politici din România şi al oamenilor politici din Republica Moldova, poporul să vrea la un moment dat să stabilească, să hotărască că această Unire se poate face. Cetăţenii celor două state să mandateze politicieni ca în Parlamentul celor două state să ia decizia pentru a se împlini acest deziderat. Şi atunci, bineînţeles, se poate vorbi de Unire şi în cinci ani ş în zece ani, dar asta numai în condiţiile în care într-adevăr oamenii vor înţelege şi vor fi de acord că Unirea celor două state le va uşura lor viaţa, îi va ajuta pe ei să ajungă la o identitate comună pe care să-şi o asume. Ori, din câte văd eu, nu se prea face nimic. Aici este vorba de o inter-relaţionare la nivel politic, în sensul că, evident că eu ca om politic nu pot să stabilesc o agendă dincolo de voinţa oamenilor şi atunci eu trebuie să încerc să-i fac pe oameni să înţeleagă că, împreună, o lucrare între românii care trăiesc dintr-o parte şi de alta a Prutului va aduce bunăstare românilor oriunde s-ar afla ei. Iar pentru a face acest lucru trebuie să introduc această temă majoră în manualele şcolare, trebuie să organizez seminarii, trebuie să le explic oamenilor prin mass-media şi direct ce înseamnă această Unire, ce aduce ea bine, ce aduce ea rău – că poate aduce şi lucruri care nu vor fi favorabile – să zicem, dar eu trebuie să fac acest lucru. Trebuie să le explic oamenilor de ce este bine să avem pe agenda noastră a priorităţilor realizarea Unirii între cele două state româneşti şi, bineînţeles că dacă mă voi putea, ca om politic, seta pe această temă majoră, evident că la un moment dat oamenii mă vor înţelege şi pe cale de consecinţă va porni din interiorul lor, mă vor mandata pe mine să trec la realizarea acestui deziderat, dar dacă eu nu le voi explica, îi voi educa în şcoli, în mass-media vizavi de îndeplinirea acestui deziderat, din partea lor nu va veni niciodată un mandat clar către mine să mă ocup de realizarea acestei Unirii. De asta spuneam că este o relaţie de inter-relaţionare între cetăţenii care îl mandatează pe un politician, un om politic, care duce la îndeplinire mandatul pe care i l-au dat cetăţenii. Dar ei, pentru a mă mandata pe mine, trebuie să aibă conştiinţa faptului că Unirea este necesară şi trebuie făcută într-un orizont de timp. Asta este singura chestiune. În momentul în care românii dintr-o parte şi de alta a Prutului vor spune foarte clar ,,Vrem să ne unim pentru că există această necesitate!”, evident că eu va trebui să mă concentrez pe îndeplinirea acestui deziderat.

I.P: Dumneavoastră sunteţi unul dintre cei mai activi, poate chiar cel mai activ om politic preocupat de destinul, de viaţa de zi cu zi a românilor din jurul graniţelor, şi aici vorbim şi de Republica Moldova. Aveţi la Chişinău un cabinet parlamentar. Cine vă trece pragul la Chişinău şi cu ce fel de preocupări sau aşteptări?

V.B: Cabinetul parlamentar funcţionează asemenea tuturor celorlalte cabinete ale parlamentarilor români, indiferent că e vorba de acelea din ţară sau acelea din afara ţării. Este pentru prima oară când un cabinet parlamentar al unui parlamentar român funcţionează în afara actualelor frontiere ale României şi vreau să vă spun că nu mare mi-a fost mirare să văd că din momentul în care am deschis această reprezentanţă a Parlamentului României în Republica Moldova oamenii au început să ne viziteze. Am organizat audienţe cu ei, am colegii de-ai mei care lucrează acolo şi care preiau memoriile pe care ei ni le lasă. Am avut în doi ani peste 7. 000 de memorii. Cea mai mare parte, cred că peste 20% dintre ele s-au rezolvat. Din acest număr, majoritatea memoriilor se referă la problemă redobândirii cetăţeniei. Sunt oamenii care vor să ştie cum funcţionează şi cum se poate obţine viza pentru a călători în România şi bineînţeles că noi îi ajutăm cu informaţii, îi punem în legătură cu consulatele României în Republica Moldova. Printre petenţi au fost primari din localităţii ai Republicii Moldova care vor să intre în legătură cu primari din România pentru a putea accesa împreună proiecte de finanţare europene. Sunt o grămadă de probleme cu care ne confruntăm, dar vreau să vă zic că, cu toate acestea am reuşit ca prin acest cabinet parlamentar să creăm şi o stare de spirit în Republica Moldova. Gândiţi-vă că în momentul acesta reprezentanţele diplomatice ale României din statul vecin sunt Ambasada, consulatele şi cabinetul parlamentar. Deci, practic, a crescut o nouă instituţie românească în Republica Moldova şi oamenii au început să aibă încredere în modul în care noi le rezolvăm problemele. Niciodată nu sunt purtaţi cu vorba, mai mult decât atât de fiecare dată i-am rugat să comunice direct, numărul meu de telefon stă la dispoziţia lor, oricine, oricând, la orice oră mă poate suna şi pot discuta cu el, în măsura în care eu pot să-i rezolv probleme le rezolv, în plus multora dintre ei le-am dat adresa mea de mail, îmi trimit memoriile pe mail, iar eu le trimit mai departe la instituţii fără să încerc să mă formalizez excesiv şi fără a birocratiza această relaţie. În plus, şi colegilor mei de aici le-am spus de fiecare dată că din punctul nostru de vedere relaţia cu Republica Moldova n-ar trebui să fie o chestiune de politică externă, ci ar trebuie să fie de politică internă. Pentru că noi trebuie să avem tot timpul conştiinţa faptului că Republica Moldova a fost, este şi va trebui să fie o parte a României, să înţelegem foarte clar, şi tocmai din acest motiv nu poţi să îl tratezi pe un cetăţean al Republicii Moldova ca pe un cetăţean străin. Trebuie tratat ca pe un român care, temporar, creşte în afara actualelor graniţe ale României şi care probabil într-o bună zi va reveni acolo de unde fără voia sa a fost forţat să plece. Şi încercând să avem această atitudine, această abordare cu siguranţă şi ei se simt mult mai bine protejaţi. În plus, în vizitele mele pe care le am Statele Unite, ori de câte ori mă întâlnesc cu reprezentaţi ai comunităţile româneşti din Italia, din Austria, din Anglia, din Germania, am grijă să mă întâlnesc şi cu reprezentaţi ai comunităţilor basarabenilor de acolo. Îi iau cu mine atunci când am întâlnire cu primarii, îi prezint ca fiind asemenea nouă. Deci, mai mult decât atât în momentul în care am organizat filiale partidului nostru în Italia am dat o circulară, o dispoziţie şi le-am spus că din board-ul de conducere al filialei noastre trebuie neapărat să fie şi un basarabean, tocmai pentru a încerca şi la acest nivel politic să arătăm tuturor că de fapt suntem unul şi acelaşi popor. Eu cred că această acţiune trebuie să o aibă toţi oamenii politici indiferent de partidul din care fac parte. Vreau să vă spun că în ultimii ani s-a observat o schimbare şi la acest nivel, în sensul că mulţi dintre oamenii politici – şi acum nu vorbesc numai de partidul din care fac eu parte – mulţi oameni politici din diverse partide au înţeles că Republica Moldova trebuie tratată altfel decât sunt tratate celelalte state. Mai mult decât atât, am spus în foarte multe situaţii, foarte multe contexte, că cea mai importantă reprezentanţă politică, diplomatică a României în străinătate trebuie să fie cea de la Chişinău. Nu cea de la Washington sau cea de la Bruxelles. Şi bineînţeles trebuie ţinut cont de toate aceste chestiuni şi în consecinţă statul român va trebui să pună ca prima sa prioritate, în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, relaţia cu Republica Moldova şi din acest motiv consider că cei mai buni diplomaţi ai noştri să meargă acolo, cei mai buni funcţionari publici trebuie să meargă acolo, iar noi la rândul nostru să avem grijă să ne deschidem cât mai mult atât în ceea ce priveşte educaţia, dar şi ceea ce priveşte cultura, spiritualitatea să ne deschidă cât mai mult către românii care trăiesc în Republica Moldova.

I.P: Se întrevede deschidere unor cabinete şi în alte oraşe din Republica Moldova? Cum ar fi la Cahul, la Bălţi?

V.B: Da, intenţionăm să facem aceste chestiuni, dar sunt nişte probleme de suport logistic pe care sperăm să le putem rezolva. În mod normal, ar trebui deschise cabinete în toate aceste localităţi importante din Republica Moldova. Ar trebui să ne gândim la creştere numărului de parlamentari care să-i reprezinte pe românii din Republica Moldova. Gândiţi-vă că dacă acum câţiva ani erau numai câţiva cetăţeni români cu domiciliul în Republica Moldova, acum sunt câteva sute de mii. Deci, lucrurile s-au schimbat major şi evident că aceste câteva sute de mii de cetăţeni români din Republica Moldova au nevoie, constituţional vorbind, să fie reprezentaţi politic şi în Parlamentul României. Ori eu consider că dacă în România există un senator la o sută de mii de cetăţeni români, aşa ar trebuie să fie şi în Republica Moldova, dacă în Republica Moldova am acum 300 de mii de cetăţeni români, trebuie pe cazul Constituţiei să am trei senatori şi şase deputaţi numai pe Republica Moldova.

I.P: Ce v-ar determina pe dumneavoastră să candidaţi din nou la alegerile din toamnă pe colegiul acesta al diasporei româneşti?

V.B: Practic, eu mă confrunt cu diaspora neinstituţional din ’91, ca lider al Ligii Studenţilor am început să am primele relaţii cu românii din Basarabia şi Bucovina. Am fost de nenumărate ori în Basarabia chiar din acel an, am ţinut legătura cu Frontul Popular Creştin Democrat care asigura mişcare naţională românească din Republica Moldova la acel moment. După aceea, la sfârşitul lui ’98 am fost primul secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, practic am fost cel care a înfiinţat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni la acel moment. L-am condus ca primul secretar de stat după aceea am rămas în continuare să lucrez la Departament până în 2006 când mi-am dat demisia şi în 2008 am fost chemat de domnul Theodor Stolojan să candidez ca senator pe colegiul Europa-Asia pentru românii de pretutindeni şi bineînţeles în toată această perioadă am avut o grămadă de proiecte pe care le-am construit. Multe dintre ele s-au materializat şi vă dau două exemple, cred eu, ilustrative: atunci când am fost secretar de stat am fost cel care a aprobat decizia de a se construi primul liceu românesc în afara graniţelor României la Crasna, în Ucraina. Crasna este o localitate cu 99% români din Ucraina. Deci, după cel de- al Doilea Război Mondial am fost cel care am decis acest lucru. Şi prima biserică românească construită în afara graniţelor României în Republica Moldova, la Cania, la Ţiganca, acolo unde au căzut câteva mii de soldaţi români în cel de-al Doilea Război Mondial. Construirea bisericii a fost întreruptă pentru o perioadă de patru ani când s-a schimbat puterea politică în România şi după aceea s-a reluat construirea ei. Deci, sunt două dintre proiectele majore pe care le-am realizat, plus multe altele. Programul ARC a început atunci, în anul 2000 am reuşit să aducem în peste 6.000 de copii români prin programul ARC în România. Tot în 2000 reuşisem la un moment dat să aducem la studii în România pe toţi copii de vârstă universitară din Nordul Bucovinei, erau la studii în România, la fel şi în Basarabia. Deci, au fost o grămadă de proiecte care au pornit atunci, s-au continuat pe parcurs, le-am reluat ca senator în 2008 şi evident că vreau să continui această activitate şi pe viitor pentru că simt că aceasta este misiunea mea. Dacă Dumnezeu va dori să o întrerupă va avea dreptate, ştie el de ce o va întrerupe, dacă nu, dacă îmi va întinde în continuare o mână să câştig alegerile, continui pe proiectele pe care am început. Din păcate, nu am reuşit să construim un proiect serios pentru românii din Serbia şi asta datorită faptului că autorităţile de la Belgrad s-au opus permanent, s-au opus constant oricăror încercări ale noastre de a sprijini comunitatea românească din Valea Timocului, deşi în ultima vreme situaţia a început să se mai schimbe, atitudinea lor s-a modificat, dar foarte puţin şi asta şi datorită modului în care am reacţionat aici la Comisie, când am împiedicat cu un vot pentru asocierea Serbiei la Uniunea Europeană, ştiţi bine tot ce s-a întâmplat după aceea, ulterior la Bruxelles, când România a avut pentru prima oară o atitudine foarte firească, să-i zic aşa, atunci când s-a opus semnării tratatului de către Serbia pentru asocierea la Uniunea Europeană, motivând pe bună dreptate că un stat care nu respectă drepturile fundamentale ale minorităţilor nu poate să intre în Uniunea Europeană. Deci, toate aceste chestiuni m-au determinat pe mine să continui această luptă care este o luptă normală. Nu am venit acum să inventăm noi aceste demersuri politice, nu facem altceva decât să continuăm ceea ce au făcut mulţi alţii înaintea noastră  şi să ducem şi noi până la un moment dat, de unde sperăm că vom găsi alţi tineri care vor prelua ceea ce am făcut noi. Din acest motiv consider că este absolut necesar, este de datoria noastră să îi educăm pe cei care vin după noi, să poată continua aceste proiecte. Să nu credem că odată cu noi se termină această luptă. Dimpotrivă.

I.P: De-a lungul acestor ani, de când vă ocupaţi de românii din jurul graniţelor v-aţi confruntat şi cu situaţii neplăcute, nefericite?

V.B: Nu au fost foarte multe situaţii nefericite. Bineînţeles că am avut probleme cu securitatea sârbă. De câte ori mergeam în Serbia aveau grijă să ne facă să înţelegem că ei sunt pe urmele noastre şi ne urmăresc şi sunt atenţi la tot ceea ce facem. Mai mult decât atât, am avut probleme şi în campania din 2008 cu Securitatea lui Voronin. S-a mers până acolo încât ni s-au tăiat cauciucurile de la maşini. Sunt lucruri care oricum nu ne sperie. Vreau să spun că noi venim din Piaţa Universităţii, moment care pentru noi a fost botez al focului. Putem să spunem că nu ne mai sperie nimic acum, ştim că avem de făcut nişte lucruri până la capăt şi după aceea vedem ce se va mai întâmpla. Vă dau încă un episod interesant, când eram secretar de stat nu reuşeam să trimitem calculatoare, imprimante ş.a.m.d. în Ucraina. Ucrainenii lucrau totul, trebuia să trimiţi numai ceea ce-ţi dădeau ei voie să introduci acolo. Nu aveai voie să trimiţi nici un fel de tipărituri, cărţi ş.a.m.d. Era necesar ca şcolile din Nordul Bucovinei să fie dotate cu computere pentru uzul elevilor, copiiilor români şi nu numai al lor, pentru că se puteau folosi de ele şi ucrainenii. Şi ne-am văzut la un moment dat în imposibilitatea de a duce la bun sfârşit această acţiune şi am găsit un artificiu foarte interesant. Preşedintele României, Emil Constantinescu trebuia să facă o vizită în Ucraina şi atunci am zis că putem să ducem calculatoarele. Băgăm 40 de calculatoare în avionul preşedintelui şi le va trece în bagaj diplomatic. Când a ajuns la Cernăuţi, au aterizat, şi după ce a ieşit preşedintele au început să vină şi calculatoarele după el. Evident, ucrainenii nu au mai avut ce să facă. Preşedintele s-a dus personal şi le-a oferit ca donaţie pentru şcoli şi am reuşit în felul acesta să dotăm cabinetele din şcolile în care studiau elevi români. Şi multe altele de-a lungul timpului, dar ideea este dacă îţi propui să îţi atingi o finalitate o să reuşeşti. Depinde de tine cât îţi alegi să te baţi pentru un lucru. Dacă simţi în sufletul tău că acest lucru trebuie rezolvat şi dus până la capăt, până la urmă reuşeşti să-l duci.

(Va continua)

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »