Nici bine nu a fost lansată la apă Uniunea Economică Eurasiatică, că deja au apărut primele turbulenţe în interiorul noii organizaţii internaţionale. Ţara protagonistă este Armenia, membră a UEE alături de Rusia, Belarus şi Kazahstan. Sute de persoane, inclusiv demnitari şi personalităţi publice au participat la înmormântarea unei familii de şase oameni care se presupune că ar fi fost ucişi de un militar rus. Potrivit Europa Liberă, forţele de ordine au împiedicat un grup de protestatari care voiau să ardă drapelul rus în faţa Ambasadei Rusiei de la Erevan. Poliţia a reţinut astăzi două persoane, inclusiv un regizor armean cunoscut, Tigran Khzmalian.
The Guardian notează că această întâmplare care a revoltat poporul armean va reprezenta o probă de foc în relaţiile dintre Armenia şi Rusia.
Crima care a aprins fitilul protestelor a avut loc în noaptea de marţi, 13 ianuarie, la graniţa Armeniei cu Turcia, în oraşul Gyumri, unde există în prezent o bază militară a ruşilor. Soldatul rus dezertor Valery Permiakov a fost reţinut, fiind principalul suspect de comiterea crimei. Conform poliţiei, Permiakov şi-a recunoscut vinovăţia, însă motivul crimei este încă necunoscut. Victimele? Un cuplu local, fiul şi nora celor doi, o nepoată de doi ani şi o fiică nemăritată. Pe 13 ianuarie, la ambasada rusă din Erevan a avut loc un miting la care s-a cerut investigarea inclusiv a comandanţilor bazei. Seyran Ohanyan, ministrul armean al Apărării, a cerut să nu se politizeze incidental, precizând că vina aparţine doar unei singure persoane. La această oră, cazul este investigat atât de autorităţile armene, cât şi de cele ruse, iar Ministerul rus al Apărării a trimis în Armenia o comisie condusă de adjunctul ministrului Arkady Bahini. Moscova promite că asasinul va primi „pedeapsa cea mai severă”, notează Lenta.ru.
E greu, însă, de crezut că această crimă nu va genera tensiuni politice între Rusia şi Armenia.
Uniunea Eurasiatică Economică, jucăria geostrategică a lui Vladimir Putin în şahul său cu Uniunea Europeană, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Încă dinainte de formare, pe tot parcursul anului trecut, nu puţine au fost analizele politice care să o recomande drept un proiect mort din faşă. Recent, publicaţia polonă Gazeta Wyborcza a dedicat o autopsie obiectivelor Uniunii Eurasiatice – permiterea liberei circulaţii a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a forţei de muncă între ţările care au semnat tratatul. Cotidianul din Varşovia subliniază că aceste target-uri sunt “departe de a fi asigurate”. “Libera circulaţie este valabilă pentru muncitori doar de ieri. Armonizarea legislaţiei şi eliminarea tuturor obstacolelor dintre state se vor face doar în 2025. Astfel, în 2016 va fi creată o piaţă comună a medicamentelor, una a electricităţii doar în 2019 şi una a petrolului în 2025”, informează Gazeta Wyborcza, citată de Vox Europ. Cu alte cuvinte, UEE există deocamdată doar cu numele, nu şi ca funcţionalitate. Şi mai precis, UEE pare a fi acum doar un motiv al lui Vladimir Putin de a-şi umfla muşchii în faţa Uniunii Europene, însă într-un mod steril, cu o bombă cu ceas sub pernă – rubla, aflată în comă valutară. În legătură cu acest aspect, Foreign Policy atrăgea atenţia: “Kazahstanul și Belarus au observat că produsele lor pe piața rusă au devenit mai scumpe din cauza cursului de schimb al rublei. Marfa din Rusia a devenit însă mai ieftină şi tot mai dificil de concurat pe piaţa kazahă și pe cea din Belarus”. Cu cât se va devaloriza şi mai acut rubla rusească, cu atât “paradisul economic” promis de Putin ţărilor membre UEE îşi va arăta compoziţia de farsă anemică. De altfel, Armenia declarase dinainte că singurul motivul al intrării în UEE l-a reprezentat şantajul exercitat de Rusia în problema conflictului îngheţat din Nagorno-Karabah.
“Va fi un colos cu picioare de argilă”
UEE există de doar 15 zile, însă deja unul dintre statele membre caută cu lupa alternative la integrarea cu Rusia. Este vorba despre Kazahstan, care a semnat un acord de cooperare cu UE, având totodată în calcul şi aprofundarea relaţiilor cu China, una dintre marile spaime strategice din ceafa lui Vladimir Putin. Mai mult, Kazahstanul are un plan de creştere a atractivităţii ţării prin atragerea investitorilor străini pe zece ani: scutirile fiscale. Din acest cocktail destabilizator nu lipseşte, evident, nici Belarusul lui Aleksandr Lukaşenko, una dintre clasicele “răvrătite” ale ecuaţiei UEE. Minskul a demonstrat de mai multe ori că nu intenţionează să joace după cum îi cântă Moscova. Detaliul cel mai semnificativ îl constituie faptul că preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a rostit un mare “Niet!” la ordinul Kremlinului de a pune embargou alimentar importurilor din Occident, lucru care a atras interzicerea anumitor bunuri din Belarus în Rusia, cum ar fi sarea, cea mai recentă interdicţie. Pentru Rusia, Belarusul mai reprezintă şi o altă bătaie de cap: catapultarea “sub camuflaj” peste blocada vamală rusească a diverse produse europene prin schimbarea codului de identificare fiscală. Exemplu: Belarusul importă somoni şi păstrăvi din Norvegia, societăţile de profil prelucrează importurile şi după aplicarea unui nou cod de identificare fiscală în exportă în Rusia, fentând astfel embargoul aplicat ţărilor europene. De pildă, în luna septembrie 2014, exporturile de somon proaspăt din Norvegia în Belarus crescuse brusc de trei ori, detaliu care nu putea semnifica altceva decât că Belarusul strecura cantităţi enorme de peşte în Rusia, asta în timp ce Rusia scăzuse vertiginos exporturile sale de somon din Norvegia. Într-o altă ordine de idei, nici nu-i nevoie ca pisica să nu fie acasă, pentru că şoriceii tot pasează nestingheriţi exporturi pe sub masă. Revenind la analiza din Gazeta Wyborcza, ziarul mai precizează: “Moscova va trebui să cheltuiască 5,2 miliarde de dolari doar în 2015, în cadrul unui ajutor acordat aliaţilor”. Politologul rus Andrei Piontkowsky explică pentru Gazeta Wyborcza: “Interesele divergente dintre membrii UEE vor duce la tensiuni permanente. Kazahstanul şi Bielorusia profită de aspiraţiile imperialiste ale Rusiei pentru a-i cere un ajutor financiar. Dar nicio ţară nu are intenţia să-şi abandoneze propria sa suveranitate şi să se lase dominată, ca pe vremea URSS. Uniunea va fi un colos cu picioare de argilă”.
Ucraina ca sperietoare
Războiul separatist din Ucraina este un alt ghimpe otrăvit pentru UEE. În ce sens? Aleksandr Lukaşenko şi preşedintele kazar Nursultan Nazarbaiev nu sunt naivi, cei doi lideri de stat ştiu că ţările lor nu sunt în siguranţă într-o organizaţie internaţională cu Federaţia Rusă, că un parteneriat cu Vladimir Putin nu implică drepturi egale, ci un raport de stăpân şi servitor. Ce l-ar împiedica pe Putin să nu agreseze militar Belarusul şi Kazahstanul? Ce l-ar împiedica pe Putin să nu impună o relaţie de căpuşare economică asupra Belarusului şi Kazahstanului? O declaraţie a lui Nursultan Nazarbiev explică mai bine aceste griji. Anunţând recent pregătirile pentru aniversarea a 550 de ani de la infiinţarea Hanatul kazah, Nazarbiev a cerut compatrioților săi să-și apere țara dacă este necesar. „Este clar că Uniunea Eurasiatică nu devine un atu în jocul geopolitic al lui Putin. În ciuda speranțelor sale, UEE este departe de a consolida conducerea și influența Rusiei asupra vecinilor săi, confirmând declinul politicii externe a Kremlinului„, notează Foreign Policy.
Arena Balcanilor
Şi dacă UEE pare falimentară ca eficienţă geopolitică, ce alte mutări are la dispoziţie acum Vladimir Putin? Balcanii, este de părere analistul bulgar Ivan Krastev într-un articol publicat în Financial Times. Krastev susţine că, pentru a pune presiune pe Uniunea Europeană într-un scenariu al dezbinării întregului continent european, Putin ar putea să-şi mute interesul şi pe zona Balcanilor, ca nouă arenă de război a Rusiei, aducând în discuţie o declaraţie a cancelarului german Angela Merkel, şi anume: “Rusia încearcă prin diferite mijloace să sporească dependenţa de Moscova a unor ţări din Balcani”. Analistul consideră că afirmaţia Angelei Merkel trebuie privită cu toată seriozitatea şi schiţează câteva posibile variante a evoluţiei unei crize în regiune declanşată de către Kremlin. Krastez afirmă: „Moscova poate lăsa în pace estul Ucrainei, în tentativa de refacere a relaţiilor sale cu Occidentul. Sau îşi poate spori presiunile asupra liderilor Europei, în încercarea de a dezbina continentul”. Ivan Krastev susţine că Putin nu mai are, practic, niciun spaţiu de manevră, în sensul că o nouă intervenţie în Ucraina riscă să atragă proteste din partea Kazahstanului şi Belarusului. De aceea, crede Krastev, Rusia va continua să destabilizeze situaţia în zone aflate în afara teritoriului fostei URSS. Analistul bulgar spune că atenţia lui Putin se va îndrepta asupra Balcanilor, unde mediul de afaceri are strânse legături cu Rusia. Mai mult, în cazul în care marile companii ruseşti îşi vor retrage banii depuşi în băncile ţărilor din Balcani, economia regiunii se va prăbuşi. Ca să nu mai menţionăm faptul că, în mare parte, Balcanii depind de resursele energetice furnizate de Moscova.
Rolul Republicii Moldova
Ce rol ar deţine Republica Moldova în acest calcul? Crimeea, Ucraina și Republica Moldova sunt spații cu ajutorul cărora Rusia poate menține distanța față de europeni, Caucazul îi asigură breșa de respiro față de turci și iranieni, Asia Centrală de chinezi, iar Belarus îi asigură sistemul de apărare și de concentrare a trupelor militare la frontiera cu Polonia și statele baltice, notează World Affairs în numărul din ianuarie/februarie 2014.
Regimul Putin a anunțat recent strategia militară a Rusiei până în 2025, în care vor fi injectate 770 de miliarde de dolari. Potrivit acesteia, investițiile vor fi suficiente pentru a administra periferia Rusiei și pentru menține Crimeea sub ocupație, mai arată sursa citată.
Tot pe marginea acestui subiect, în decembrie, analistul George Friedman preciza că în urma unei vizite în Rusia a fost asigurat de MAE că situația din Ucraina nu se va răspândi în ţările baltice, Republica Moldova sau Caucaz. ,,Am înţeles din asta că nu vor fi revolte ruseşti în ţările baltice, nici tulburări în Moldova şi nu vor fi acţiuni militare în Caucaz. Ruşii sunt deja prea extinşi în prezent. Ei trebuie să aibă de a face cu Ucraina şi să facă faţă sancţiunilor existente, oricât de mult ar putea îndura problemele economice. Vestul are resursele să facă faţă multiplelor crize. Rusia trebuie să facă faţă la această criză din Ucraina”, a subliniat fondatorul si directorul companiei de analiză strategică Stratfor.
Epopeea negocierilor
Pe parte de politică externă, atmosfera este, deci, sufocantă pentru Republica Moldova, dar asta nu înseamnă că, în politica internă, suscită şi prea multă responsabilitate din partea politicienilor. Patruzeci de zile de la alegerile parlamentare s-au dus pe apa sâmbetei, dar Republica Moldova încă nu şi-a format coaliţia de guvernare, fiind blocată într-un ciclu de negocieri în care vânătoarea de funcţii cea mai importantă preocupare. Negociatorii din partea PLDM, PDM și PCRM au anunțat astăzi, după o nouă rundă de negocieri, că duminică sau luni vor face noi declarații în legătură cu aceste aspecte. PL? Pare a fi scos din cărţi. PDM și PLDM susțin că nu încearcă formarea unei coaliții de guvernare cu comuniștii, ci stabilirea unui dialog în vederea asigurării unei majorități parlamentare, care ar permite în 2016 alegerea președintelui Republicii Moldova. Asta este varianta “cenzurată”. Varianta “necenzurată” a situaţiei încearcă să o explice, în ziarul Adevărul, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI). “Vă mai amintiţi celebra formulă <<viţelul deştept suge de la două vaci>> atribuită fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi asumată copios şi de fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin? Formula este expresia cea mai concisă a ambiguităţii <<inteligente>> a acestui spaţiu, a dorinţei de a fi şi cu Estul şi cu Vestul, dar nici cu unul nici cu altul până la capăt. Primul semn a fost cererea precipitată a preşedintelui R. Moldova, NicolaeTimofti, către Curtea Constituţională, prin care cerea amânarea interpelării Partidului Liberal vizând constituţionalitatea Articolului 11 care prevede aşa zisa neutralitate a R. Moldova. De ce a fost nevoie de această intervenţie? Şi de ce acum? Probabil pentru că cercul din jurul preşedinţiei a înţeles cât de iluzorie şi neconstituţională este <<neutralitatea>> R. Moldova şi a vrut să amâne deznodământul. Cel mai probabil, Curtea ar fi invalidat Articolul 11, aşa cum a invalidat, tot la propunerea liberalilor, Articolului 13 care stipula că limba vorbită în republica vecină este „limba moldovenească cu grafie latină”. Cine se teme, de fapt, de anularea neutralităţii R. Moldova? Şi de ce? Al doilea element a fost blocarea datelor privind identitatea ale Recensământului populaţiei din R. Moldova din 2014. Rezultatele au fost fără precedent, indicând creşteri spectaculoase în rândul celor care vorbesc limba română (de la 16,2% în 2004 la 40,3% în 2014) sau cei care se declară români (de la 1,86% în 2004 la 23,2% în 2014)”, explică Dungaciu. “Autorităţile au blocat aceste date (şi numai pe acestea!), care au apărut, ulterior, pe surse. În al treilea rând, au început negocierile în vederea unei cooptări la guvernare a Partidului Comuniştilor (şi eliminarea Partidului Liberal), în numele unei <<coaliţii mai largi>> şi a <<consolidării societăţii>>. O veritabilă <<monstruoasă coaliţie>>. Asemenea gesturi, care culminează cu potenţiala aducere la guvernare a PCRM (direct sau indirect), vor genera consecinţe aproape fără precedent: pe plan intern, perpetuarea corupţiei şi atenuarea proceselor de reformă necesare pentru continuarea agendei europene; pe plan regional, crearea unei <<zone tampon>>, fără identitate şi profil; pe plan bilateral, reînceperea unei confruntări identitare între Bucureşti şi Chişinău; iar pe plan geopolitic, victoria post electorală a Rusiei în R. Moldova care îşi vede, astfel, realizate toate obiectivele, în ciuda faptului că părea învinsă la urne”, mai notează Dungaciu.
Rusia pierde la urne, dar câştiga la negocieri, subliniază Dan Dungaciu, precizând că o cooptare a PCRM la guvernare la genera o “serie de consecinţe cu impact regional şi bilateral major”. Consecinţele?
“1. Prin eliminarea PL de la guvernare şi cooptarea comuniştilor, Federaţia Rusă va obţine tot ce şi-a dorit, respectiv diminuarea reformelor pro-europene, scoaterea completă de pe agendă a chestiunii NATO, garanţia – prin PCRM – că R. Moldova va balansa în continuare între Est şi Vest, siguranţa că nicio apropiere periculoasă de România nu se va produce, din moment ce PCRM va fi garantul cel mai explicit al menţinerii <<dosarului moldovenist>> ca grilă de relaţionare cu Bucureştiul.
2. Pe plan intern, cârdăşia PLDM şi PD cu comuniştii va duce la măcinarea până la implozie a unora dintre aceste partide democratice (în special PLDM), iar politicieni care până mai ieri constituiau garanţii incontestabile de europenitate, se vor transforma, mâine, în spectre.
3. Polarizarea internă din R. Moldova se va radicaliza, iar bătălia cea mai mare se va da cu ocazia alegerilor pentru Primăria Chişinăului (iunie 2015), când Dorin Chirtoacă, vicepreşedintel PL, va fi singur împotriva tuturor. Chişinăul va fi ultima redută pe care <<monstruoasa coaliţie>> va dori să o cucerească.
4. România va fi pusă într-o situaţie aproape imposibilă. Nu va putea contesta explicit retorica <<pro-europeană>> a Chişinăului, dar nici nu poate gira o Alinaţă susţinută direct sau indirect de către PCRM, cel mai anti-românesc partid din R. Moldova (alături de Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon, ultimul find însă un biet emul al lui Vladimir Voronin în proiectul moldovenist sovietic). Repetăm: dacă alte state europene pot face abstracţie de profilul anti-România al viitoarei coaliţii cu PCRM, Bucureştiul nu poate face asta fără să se compromită iremediabil. Oricât se va încerca aşa ceva, societatea româneacă nu va permite o decolorare identitară completă a relaţiei dintre cele două maluri ale Prutului. Iar cine crede că atitudinea identitară a PCRM faţă de România se va schimba în viitor, nu înţelege nimic din realităţile R. Moldova.
5. Teoretic, o guvernare cu PCRM va asigura cele 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui R. Moldova anul care vine. Asta înseamnă că o formulă extinsă cu PCRM va avea şansă, teoretic, să se menţină la guvernare până în… 2018, anul la care Bucureştiul va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Care va fi atunci atmosfera de la Chişinău şi relaţia dintre România şi R. Moldova, nu e greu de intuit.
6. În atare condiţii, presiunea pe Bucureşti e enormă. Se ridica inclusiv problema oportunităţii vizitei preşedintelui României din data de 22-23 ianuarie la Chişinău. A te grăbi să girezi o construcţie guvernamentală cu PCRM înseamnă a călca pe aceeşi greblă pe care a mai călcat un preşedinte român, în 2005, când s-a grăbit să îl îmbrăţişeze (tot) pe europeanul Vladimir Voronin, iar relaţia s-a transformat, treptat, în jigniri şi înjurături birjăreşti venite de peste Prut, persecuţii şi expulzări pentru cetăţenii României, acuze la adresa oficialilor români”, explică Dungaciu.
Republica Moldova este un spaţiu politic atât de lax şi de surprinzător, încât orice tentativă de profeţie este imediat ameninţată de irealitate.
Oriunde există iminenţa irealităţii, există de asemenea şi un potenţial enorm de apariţie a celor mai halucinante “corciri” politice.
Amin.
