Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău revine în curând pe scena Naționalului bucureștean cu alte două spectacole de succes din repertoriul său, „Casa de pe graniță” de Slawomir Mrozek și „Filumena Marturano” de Eduardo de Filippo.
Turneul din 2016 vine ca o prelungire firească a proiectului demarat în 2014, care s-a bucurat de un imens succes, Teatru Românesc la București și Chișinău, cel mai amplu schimb cultural între două Teatre Naționale, anunță organizatorii.
Miercuri, 20 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Studio, se va juca spectacolul „Casa de pe graniță” de Slawomir Mrozek, premieră care a avut loc în deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale de la Chișinău, în toamna lui 2015.
Piesa cunoscutului dramaturg contemporan polonez, citită ca o formidabilă fabulă caustică, este o profeție periculos de reală în mileniul bântuit de războaie și calamități, fiind această și una dintre creațiile de început ale lui Mrozek, care, din nefericire, își dovedește actualitatea tot mai pregnant, de la un deceniu la altul.
„Casa de pe graniță” descrie situația unei familii care primește vestea că granițele au fost retrasate din rațiuni istorice, astfel că noul hotar trece chiar prin mijlocul casei lor, prin sufragerie. „O situație absurdă, în care diplomații dispun de destinele noastre, ne privează de intimitate. Mi-am propus ca tot ce se întâmplă în scenă să fie cât mai real”, a declarat regizoarea.
Realizatorii spectacolului vin din Polonia: Agnieszka Korytkowska-Mazur semnează regia, Pawel Dobrzycki, scenografia, iar Maciej Zakliczynski — mișcarea scenică și selecția muzicală. În spectacol joacă actorii Naționalului din Chișinău: Petru Hadârcă, Silvia Luca, Iurie Negoiță, Ninela Caranfil, Draga-Dumitrița Drumi, Igor Babiac, Petru Oistric, Valentin Zorilă, Iurie Radu, Iurie Focșa, Ion Mocanu, Anișoara Bunescu, Lilia Bejan, Mihaela Damian-Oistric, Doriana Zubcu-Marginean, Ana Tkacenko.
Cel de-al doilea spectacol al turneului va avea loc joi, 21 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Studio, cu piesa „Filumena Marturano” sau „Divorț în stil italian” de Eduardo de Filippo, adaptarea și regia fiind asigurate de unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole basarabeni, Alexandru Vasilache.
Subiectul piesei e cunoscut și din celebrul film cu Sophia Loren și Marcello Mastroiani, însă minunatul duet al protagoniștilor de la Chișinău (Petru Hadârcă — Silvia Luca) îi conferă o nouă profunzime. Personajele au trecut de prima tinerețe, iar iubirea lor cu năbădăi, cu tunete și fulgere, generează dialoguri suculente, presărate cu picanterii.
Turneul la București se desfășoară cu sprijinul Hotelului Capitol, mai precizează organizatorii.