web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Apel: Sute de cadre didactice din Rep. Moldova, România, Ucraina și Serbia să se reunească la Chișinău

Iulia Modiga 18 iulie 2017 0

 

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România a lansat un apel pentru organizarea, la Chișinău, a unui congres aniversar de amploare la care să participe sute de cadre didactice din Republica Moldova, România, Ucraina și Serbia. La congres ar urma să fie marcate în perioada 1-31 august mai multe evenimente istorice, printre care înfiinţarea „Asociaţiei Învăţătorilor din Basarabia şi de Dincolo de Nistru” și declararea piesei „Deșteaptă-te, române!” acum 100 de ani drept imn oficial al Republicii Democratice Moldovenești.

Sursă foto: invatatori.ro

Sursă foto: invatatori.ro

Iată doar câteva dintre evenimentele istorice aniversate, din păcate extrem de puțin cunoscute pe malurile Prutului cât și ale Nistrului: 100 de ani de la înfiinţarea „Asociaţiei Învăţătorilor din Basarabia şi de Dincolo de Nistru” (14 aprilie 1917), asociație care va începe în vara lui 1917 să țină primele cursuri de limbă română pentru învățătorii basarabeni și transnistreni; 100 de ani de la Primul Congres al Învățătorilor din Basarabia (25–28 mai 1917), congres la care Alexei Mateevici spunea: „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului”; 100 de ani de când „Deșteaptă-te, române!” a fost declarat de Sfatul Țării imn oficial al Republicii Democratice Moldovenești (21 nov. 1917); 100 de ani de când la Tiraspol se cânta ”Deșteaptă-te, române!” și se defila cu tricolorul la Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului (Tiraspol, 17-18 dec. 1917); 100 de ani de când studentul basarabean Teofil Ioncu spunea în septembrie 1917, la Kiev, la Congresul naţionalităţilor din Rusia, spunea: „Salut congresul naţiunilor în numele Românilor din Basarabia! Naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română. Numele Moldova, Moldoveni, este numai teritorial, dar nu naţional”; 100 de ani de când, la 20 octombrie 1917, la Chişinău, delegatului transnistrean Toma Jalbă, care cerea unirea Transnistriei cu Moldova, Ion Buzdugan îi răspundea: „Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă.” 300 de ani de când Dimitrie Cantemir, „Voievodul și de moșie Domn al Moldovii”, publică în 1717, la Sankt Petersburg, în „limba româniască”, „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor întăi pre limba lătiniască izvodit, iară acmu pre limba româniască scos.”Asociația Generală a Învățătorilor din România crede că este momentul optim de fi contracarate tezele românofobe care susțin că unirea Basarabiei cu România s-a făcut cu forța de către armata română. Dascălii au planificat la început de august manifestări de amploare care să aducă în prim plan argumente de necontestat ale românismului basarabenilor, românism manifestat cu mult înainte de intrarea trupelor române la est de Prut”, se arată în apelul semnat de președintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România – Viorel Dolha, citat de cotidianul Prahova.

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »