web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Deputat în Parlamentul de la București: „Instrumentele de propagandă ale Kremlinului nu trebuie acceptate în România. RTR nu este binevenit în țara noastră”

Iulia Modiga 23 august 2017 1

 

Deputatul Constantin Codreanu a luat „act cu îngrijorare de intenția postului rus de televiziune RTR de a intra pe piața mediatică din România, concretizată într-o cerere adresată în acest sens Consiliului Național al Audiovizualului (CNA)”. În opinia parlamentarului, această încercare a televiziunii ruse reprezintă dovada unei strategii a Moscovei de a se extinde mediatic în România, expusă „puternic amenințărilor clasice și hibride, atât convenționale și neconvenționale, cât și militare și non-militare venite dinspre Rusia”.

Pentru o înțelegere exactă a orientării și profilului ideologic al postului de televiziune RTR Moldova, trebuie să precizăm că, printr-o decizie din 4 iulie 2014, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) de la Chișinău a sancționat acest post rusesc, alături de altele, întrucât „în emisiunile informativ-analitice preluate din Federația Rusă, posturile de televiziune respective utilizează instrumente de propagandă agresive, promovează și intensifică zvonuri neconfirmate, manipulează prin text și imagini, utilizează etichetări pentru a discredita și a prezenta într-o conotație negativă guvernul de la Kiev, dezinformează și manipulează opinia publică referitor la evenimentele din Ucraina prin tertipuri de montaj și comentarii ce abundă în invective. De asemenea, posturile monitorizate au difuzat știri și reportaje în care nu există pluralism de opinii, acestea prezentând, unilateral și preponderent punctul de vedere al Moscovei și al adepților federalizării Ucrainei. Limbajul utilizat în comentarii este unul agresiv și intolerant, care conține insulte directe față de Guvernul Ucrainei și față de populația care îl susține. Totodată, raportul evidențiază câteva cazuri de instigare la violență și ură interetnică, discriminare pe motiv de apartenență la forțele proucrainene și proeuropene” a semnalat Codreanu.

Parlamentarul subliniază faptul că RTR a fost interzis din cauza „ațâțării urii naționale și incitării la război” în Estonia din 1 ianuarie 2006, în Kazahstan din 24 octombrie 2007, în Azerbaidjan din 1 ianuarie 2008, în Georgia din 8 august 2008, în Ucraina din 25 iulie 2014, în Lituania din 8 aprilie 2015, iar în Letonia din 11 aprilie 2016.

Sunt în asentimentul majorității românilor susținând că un asemenea post de televiziune, conceput și utilizat de Federația Rusă drept instrument de manipulare în străinătate, nu poate fi acceptat pe piața mediatică din România. De asemenea, consider că și autoritățile competente ale Republicii Moldova, cu care încercăm să construim un spațiu mediatic comun, ar trebui să ia în calcul, asemenea autorităților din Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Estonia, Letonia, Lituania și Kazahstan, posibilitatea retragerii licenței de emisie acordate anterior postului RTR. (…) Instrumentele de propagandă ale Kremlinului nu trebuie acceptate în România. RTR nu este binevenit în țara noastră. Consiliul Național al Audiovizualului este obligat să ia în considerație motivele temeinice pentru care acest post rusesc de televiziune a fost interzis în diverse state expuse anterior propagandei Moscovei și să adopte o decizie negativă cu privire la intrarea RTR pe piața mediatică din România”, solicită Constantin Codreanu.

Comentarii de pe Facebook

comments

One Comment »

  1. EuRo 23 august 2017 at 16:54 - Reply

    Nu va intra.
    Asemenea oricărui alt popor liber, poporul român este imun la propaganda rusească. Tristele evenimente prin care am trecut de la 1812 încoace, ne fac reticenți cu privire la sinceritatea imperiului de la răsărit. Încrederea se pierde greu, dar odată pierdută nu mai poate fi refăcută. În orice caz nu față de ceea ce înseamnă ca entitate ideologică un stat care de mai bine de 200 de ani crește, crește, pe seama vecinilor „eliberați”.

Leave A Response »