web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, primit la Chișinău de Pavel Filip

Liviu G. Stan 6 septembrie 2017 0

 

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop, membru titular al Academiei Române, aflat la Chișinău cu ocazia participării la ediția a VI-a a Congresul Mondial al Eminescologilor. La întrevedere a participat Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

În cadrul discuţiilor, a fost făcut un schimb de opinii referitor la funcționarea sistemelor de învățământ superior și cercetare în Republica Moldova și România și examinate modalitățile  de eficientizare a sistemelor de educaţie din ambele state. În particular, s-a discutat despre intensificarea mobilităţii academice şi organizarea programelor comune de pregătire a specialiştilor competenţi conform cerinţelor pieţei muncii, precum şi participarea în proiecte de cercetare comunitare, se menționează într-un comunicat al Guvernului de la Chișinău.

„Totodată, părţile au exprimat interesul privind efectuarea schimbului de experiență și deschiderea pentru a împărtăși idei și exemple de bune practici în vederea identificării unor soluții viabile  pentru dezvoltarea educației universitare” din cele două state. „În context, Premierul a menţionat că sistemul de educație rămâne a fi una dintre cele mai importante priorități ale Guvernului, accentuând că pentru a obține realizări în orice ramură, statul are nevoie de specialişti bine pregătiți, care să dețină atât cunoștințele teoretice, cât și competențe practice”, se mai precizează în comunicat.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, ocupând un loc semnificativ și în topul universităților europene.

 

 

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »