web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Deputat de la București cere convocarea Parlamentului pe marginea noii Legi a Educației adoptate de Rada de la Kiev

Iulia Modiga 12 septembrie 2017 1

 

Deputatul Constantin Codreanu solicită celor două Camere ale Parlamentului României să se reunească de urgență în ședință pe marginea noii Legi a Educației adoptate de Rada Supremă a Ucrainei, care aduce atingere învățământului în limba maternă pentru minorități, inclusiv celui în limba română.

Sursă foto: ctr.ro

Sursă foto: ctr.ro

Mă adresez conducerii celor două Camere ale Parlamentului și le cer convocarea unei ședințe de urgență pentru a avea o poziție extrem de clară a Parlamentului României pe marginea acestui subiect. Ne uităm în stânga, ne uităm în dreapta, vedem cum reacționează Ungaria, care a spus foarte clar că retrage orice sprijin pe plan internațional pentru Ucraina. Noi avem, din păcate, restanțe în a ne exprima foarte clar și răspicat. Sper să avem această declarație comună pe care să o adoptăm într-o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului și vom urmări cu maximă atenție tot ce înseamnă această abordare a legii. Legea nu a intrat în vigoare, ea urmează sau ar trebui să fie promulgată de președintele Poroșenko, sperăm că vom reuși să împiedicăm acest lucru și să revenim la normalitate”, a precizat marți Codreanu.

Potrivit parlamentului, minoritatea românească din Ucraina este o victimă colaterală, deoarece acest „demers geopolitic” al Kievului vizează în special școlile cu predare în limba rusă.

Vom avea mâine o declarație de la tribuna Parlamentului pentru că subiectul nu merită neglijat sau tratat cu dezinteres, dimpotrivă, este un subiect care trebuie tratat cu maximă atenție, un subiect care impune și anumite note mai puțin diplomatice, pentru că acest articol 7 din legea Educației adoptat de Rada supremă de la Kiev este o provocare”, a precizat Codreanu în cadrul unei conferințe de presă.

Legea 3419-D adoptată pe 5 septembrie de Rada Supremă de la Kiev prevede introducerea treptată a noului sistem al educației, și prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limba română cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană. Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare și a grădinițelor pentru copii). Predarea materiilor în limba română se va păstra doar în clasele primare (1-4). De la 1 septembrie 2022 reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027 – în clasele superioare (9-12).

În  clasele superioare (9-12) ale școlilor din localitățile românești și ale altor minorități naționale din Ucraina toate disciplinele se vor preda în limba ucraineană, iar în clasele medii (clasele 5-9) învățământul se va desfășura în limba de stat cu elemente în limba română / în limba minorității respective.

Potrivit art. 7 al legii adoptate, „persoanelor care aparțin la popoarele băștinașe sau la minorități naționale din Ucraina li se garantează dreptul de a studia în limba maternă alături de limba ucraineană…”, acest drept este „realizat prin unele instituții aparte, clase (grupe) cu limba de predare a poporului băștinaș sau a minorității naționale alături de predarea în limba ucraineană”. De asemenea, este prevăzută posibilitatea studierii limbii materne a minorităților în unele școli sau la societățile și asociațiile culturale ale comunităților etnice respective.

Pentru comparație, potrivit legilor anterioare, în Ucraina era permisă funcționarea școlilor cu limba română de predare și se studia obligatoriu limba ucraineană ca materie, necesară pentru integrarea minorității în societatea largă.

Așadar, în urma adoptării acestei legi, va fi desființat întregul sistem al educației pentru minoritățile naționale din Ucraina (maghiari, români, ruși, bulgari, polonezi etc.). În preajma votării, Ministrul Educației şi Știinţei din Ucraina, Lilia Grinevici, a numit limba de predare a disciplinelor cel mai controversat articol în proiectul de lege. În același timp, ministrul ucrainean a spus că s-a ajuns la o soluţie consensuală,  care să asigure dreptul minorităților naţionale de a studia în limba lor maternă, conform Constituției și, în același timp, să le ofere  posibilitatea de a învăţa şi limba ucraineană. „La fiecare nivel al învăţământului mediu general numărul de materii predate în limba ucraineană ar trebui să crească”, a spus ministrul învăţământului din Ucraina.

Comunitatea românească din Ucraina și-a declarat deja nemulțumirea față de legea adoptată de Parlamentul de la Kiev, mai ales în contextul „încălzirii” relațiilor bilaterale româno-ucrainene și sprijinului acordat de București Ucrainei.

Comentarii de pe Facebook

comments

One Comment »

Leave A Response »