web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Opinie: Republica Moldova între doi Sneguri – pârcălabul Marcel și domnitorul Mircea

Iulia Modiga 2 februarie 2018 0

 

O hotărâre neobișnuită luată de consiliul locale al comunei Parcova, raionul Edineț și semnată de primarul ei, Marcel Snegur, a produs săptămâna trecută un grav cutremur de… conștiință națională. Organul local al puterii a adoptat o declarație cu un precedent de o sută de ani: „În numele locuitorilor Moldovei răsăritene în general și al cetățenilor satelor Parcova și Fântâna Albă în particular, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, Consiliul Local al comunei Parcova, raionul Edineț, decide unirea cu Țara-Mamă, România”.

Valeriu Saharneanu

Ce înseamnă gestul și cum putem explica această decizie ieșită din comun?

Cred că asta vrea să însemne că ideea unirii Republicii Moldova cu România a depășit marginile convenționale ale unor opțiuni sentimentale individuale și începe să ia forma acțiunilor raționale, transpuse în decizii colective instituționale. Decizii simbolice – zic unii, dar deja cu putere juridică – zicem noi.

Evident, Centenarul care se împlinește anul acesta de la Unirea din 1918 are prin valul de evenimente generate de suflul lui o influență energizantă asupra mentalului social. Rosturile benefice ale acelei Uniri pentru generația care a avut parte de ea devin cunoscute în întreaga lor deplinătate abia azi, când istoriografia sovietică construită pe mituri și minciuni a încetat să mai toarne toxine în venele  moldovenilor de la răsărit de Prut.

Ieșirea Republicii Moldova din captivitatea fostului imperiu sovietic și a României din vasalitatea față de el a creat în anii 1990 un culoar prielnic și firesc de apropiere a lor, dar dispariția obstacolului fizic nu a tras după sine prăbușirea și celor de ordin politic și mental. Masa poporului care a făcut revoluția anticomunistă în România și a susținut Mișcarea de eliberare națională din Republica Moldova nu a creat și nu a scos în față lideri naționali cu caractere puternice care să urmeze spiritul și litera prevederilor schițate în documentele de importanță crucială a forurilor lor ad-hoc, cum ar fi Declarația de la Timișoara ori Declarațiile Marilor Adunări Naționale de la Chișinău. Cele două mișcări revoluționare s-au mulțumit cu lideri puși la dispoziție de fostele Partide Comuniste, pe ultima lor suflare: cu fricile, nostalgiile, convingerile, tarele ideologice și orgoliile lor personale.

Mircea Snegur este unul dintre ei. Lui i-a revenit misiunea să gestioneze destinele mișcării la momentul ieșirii zbuciumate a acestui pământ de sub ruinele imperiului sovietic. A fost revoluționar (comparativ cu fosta nomenclatură comunistă a vremii) în prima perioadă, cea sovietică, a mandatului său de președinte, și, în progresie – ezitant, reticent, recalcitrant și retrograd – în raport cu dezideratele naționale românești ale Declarației de Independență.

Acesta a fost președintele Mircea Snegur. A combătut în prima parte separatismul șovin, a militat pentru caracterele latine ale limbii (moldovenești) române, pentru suveranitate și independență și a respins cu vehemență în partea a doua primul imn de stat al Republicii Moldova „Deșteaptă-te române!”. S-a lăsat atras în mrejele naționalismului moldovenist antiromânesc, promovat de partide loiale Kremlinului, și a participat la manifestările acestora cu discursuri pliate pe ideologia și mentalitatea lor cominternistă antiromânească.

Trăgând linia, rezumăm că ezitarea în a se manifesta independent de Rusia și de noile veleități geopolitice ale acesteia nu l-a ajutat pe Mircea Snegur să evite agresiunea ei directă în 1992. În schimb cochetarea cu agrarienii antinaționali l-a făcut părtaș la una dintre cele mai grave crime ale acelei administrații de profitori, îndrumate de Petru Lucinschi. Este vorba de fabricarea și legiferarea unei autonomii teritorial-administrative pe criterii etnice în zona de sud – o acțiune nu doar antinațională, ci și antieuropeană, Lucinschi și agrarienii ignorând cu tupeu interesul național și principiile sugerate de Consiliul Europei ale Cartei europene a autonomiei locale.

Cunoaștem: la Tiraspol, autonomia a făcut-o nelegitim agresorul rus pe timp de război. Dar cine a făcut-o la sud, „legitim”, pe timp de pace? Trădătorii, schizofrenicii, bolnavii de cap, nesățioșii de bani? Speculația că s-a evitat un alt război la sud nu mai ține. Baliverne! Unii promotori deosebit de activi ai acestei autonomii au ieșit de la guvernare în 1998 oligarhi în toată legea, cu acțiuni la bănci, sonde în Siberia, afaceri înfloritoare, restaurante și case de odihnă în proprietate pe unde doriți. Alții își au case somptuoase și s-au mutat cu traiul pe Coasta de Azur a Franței și de acolo privesc cu dispreț la sărăcia noastră. Lor le aparține și ideea legii speciale în care se prevede  că bucata de pământ rezervată autonomiei din sud are dreptul „la autodeterminare externă” „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent”.

Adică în cazul reunificării Republicii Moldova cu România.

Citiți articolul integral semnat de Valeriu Saharneanu în Observatorul.

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »