web analytics

Bookmaker artbetting.co.uk - Bet365 review by ArtBetting.co.uk

Bookmaker artbetting.gr - Bet365 review by ArtBetting.gr

Germany bookmaker bet365 review by ArtBetting.de

Premium bigtheme.net by bigtheme.org

Parlamentar al României: „Autostrada Unirii, una din căile de readucere a Basarabiei acasă”

Liviu G. Stan 7 noiembrie 2018 0

 

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a trimis o declarație de presă în legătură cu votul de miercuri din Camera Deputaților, care a dat undă verde pentru realizarea Autostrăzii Unirii. 

„Salut cu deosebită satisfacție faptul că astăzi, 7 noiembrie 2018, Puterea și Opoziția și-au dat mâna în Camera Deputaților, susținând un proiect național prioritar – Autostrada Unirii, cunoscută și ca Autostrada nr. 8 sau Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni”, spune Constantin Codreanu.

Proiectul de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş AUTOSTRADA UNIRII (PL-x 557/2017), inițiat de deputații PMP Petru Movilă și Marius Pașcan și introdus de 71 de parlamentari, a întrunit votul a 261 de deputați, față de 2 voturi contra și 5 abțineri.

Autostrada Unirii va avea o lungime de 320 de kilometri și va fi construită din fonduri europene. Comisarul european Corina Crețu a anunțat în repetate rânduri pe parcursul ultimelor luni disponibilitatea Comisiei Europene de a acorda finanțarea necesară realizării Autostrăzii Unirii, costul estimat în Master Planul General de Transport al României fiind de 4 miliarde de euro. Lucrările vor trebui demarate în 30 de zile din momentul promulgării legii, cu termen de execuție maximum 4 ani, iar darea în exploatare a Autostrăzii Unirii, inclusiv a noului pod peste Prut, să aibă loc către 1 decembrie 2022.

„Este deosebit de important că Autostrada Unirii va interconecta Republica Moldova cu România, întrucât proiectul prevede construirea unui nou pod peste râul Prut, în apropierea municipiului Ungheni, străpungând granița nedreaptă impusă de sovietici. Am interpelat Ministerul Transporturilor privind măsurile concrete întreprinse în vederea prezentării proiectului Autostrăzii Unirii pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul POIM (Programului Operaţional de Infrastructură Mare), dar și a altor proiecte mari de infrastructură (drumul expres Craiova – Pitești, podul peste Dunăre de la Brăila, metroul Pipera – Berceni, infrastructura feroviară etc.). Promit să mențin subiectul Autostrăzii Unirii în centrul preocupărilor mele ca deputat și să uzez de toate pârghiile de control parlamentar pentru a veghea asupra bunei realizări în termen a acestui proiect prioritar”, subliniază deputatul.

„Votul solidar de astăzi, privind aprobarea construcției acestui coridor de comunicație terestră reprezintă, după Declarația de Unire din 27 martie, o mică reabilitare morală a clasei politice de la București în cadrul unui an Centenar în mare parte ratat. Acest vot le dă un nou semnal pozitiv tuturor românilor care își doresc refacerea unității distruse a națiunii române. Ne-am convins o dată în plus că atunci când suntem capabili de manifestarea voinței politice în consens cu așteptările românilor, diferențele de partid sau de grup nu mai contează. Proiectul strategic Autostrada Unirii confirmă că solidaritatea națională și abordările vizionare sunt posibile. Autostrada Unirii este, dincolo de orice, una din căile corecte care deschid readucerea Basarabiei în familia noastră națională românească și europeană”, mai precizează Constantin Codreanu.

 

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »