web analytics

(VIDEO) Primul incident în campania pentru europarlamentare: voluntarul lui George Simion, bătut

Panico Alina 26 februarie 2019 0

Un susținător al candidatului independent la alegerile europarlamentare George Simion a fost bătut marți seara la cortul unde colecta semnături pentru înscrierea candidatului în cursa electorală. Victima a fost atacată de către un necunoscut, iar la scurt timp la fața locului a sosit un echipaj de poliție. 

Tânara colecta semnături și distribuia pliante ce conțineau informații despre campania România MARE în Europa atunci când a fost agresată.

,,Eram în raza cortului când a venit alergând spre mine și mi-a tras un pumn, iar apoi a luat-o la fugă’’ a declarat Iulia, voluntar în cadrul campaniei România MARE în Europa. 

La incident au asistat mai mulți martori. 

Victima va depune o plângere la secția 14 de Poliție din capitală.

,,Domnișoara e una din voluntarele mele și a fost lovită de un individ necunoscut. Suntem conștienți că un candidat independendent deranjează găștile mafiote de la guvernare, iar asta e o dovadă a faptului că nu suntem lăsați să ne apărăm țara. Noi ne vom continua lupta pentru Unire, pentru drepturile diasporei și pentru protejarea pământurilor, pădurilor și apelor noastre’’, a declarat George Simion, candidat independent la alegerile europarlamentare.

Candidatul independent George Simion și-a lansat luni campania de colectare de semnături, deschizând oficial primul cort în Piața Unirii din București. Un candidat independent este obligat să colecteze 100.000 de semnături pentru înscrierea în cursa electorală din luna mai. 

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »