web analytics

SIS și SPPS trec în subordinea lui Igor Dodon

Liviu G. Stan 18 iunie 2019 0

 

Deputații PAS, PPDA și PSRM au decis în ședința de luni, 18 iunie, trecerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în subordinea președintelui Republicii Moldova. Același transfer are loc și în cazul Serviciului de Pază și Protecție de Stat, relatează Zugo.md.

Modificările au loc în urma acordului politic încheiat între PSRM și ACUM, privind crearea majorității parlamentare și învestirea Guvernului condus de Maia Sandu.

În cadrul ședinței Parlamentului, deputatul socialist Vasile Bolea a declarat că, în 2016, Parlamentul a redus atribuțiile șefului statului în domeniul apărării și securității, iar Igor Dodon nu a mai putut coordona activitatea SIS.

Tot astăzi, Parlamentul a reexaminat proiectul care prevede trecerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat în subordinea președintelui.

Anterior, ambele instituții se aflau în subordinea Parlamentului Republicii Moldova.

Mai mult, liderul de facto al socialiștilor a insistat ca trecerea acestor instituții în sobordinea sa să fie făcută la data adoptării și nu în decurs de 30 de zile, cum e normal în astfel de cazuri.

 

Comentarii de pe Facebook

comments

Leave A Response »