Ministerul Economiei va elabora o nouă Strategie a protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013 – 2020, se arată într-un comunicat de presă emis de către Serviciul de Informare şi Comunicare cu Mass-media al Ministerului Economiei al Republicii Moldova.
„În anul curent, în scopul trasării obiectivelor de perspectivă, Ministerul Economie va elabora o nouă Strategie în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada anilor 2013-2020 şi va completa cadrul legislativ prin promovarea Legii privind Controlul de Stat care are drept scop reglementarea controalelor agenţilor economici”, a declarat viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, în cadrul briefingului de marţi, 13 martie, organizat în cadrul Săptămânii informării privind drepturile consumatorilor.
„Din cele întreprinse deja în 2011, una din principalele acţiuni a fost simplificarea la maxim a procedurii de protejare a drepturilor consumatorilor. Astfel, în cazul procurării produselor alimentare alterate sau cu termen expirat sau a produselor industriale cu defect iar agentul economic renunţă să poartă responsabilitatea pentru comercializarea acestora, consumatorul se poate adresa la Agenţia Protecţiei Consumatorilor care va efectua toate procedurile de expertizare pentru soluţionarea cazurilor”, a specificat Octavian Calmâc.
În anul 2011, către instituţia de protejare a drepturilor consumatorilor au fost adresate circa 900 de petiţii dintre care 350 de conflicte au fost soluţionate pe cale amiabilă, în 385 de cazuri au fost depistate neconformităţi urmate de amenzi iar în restul cazurilor nu au fost depistate încălcări. În primele trei luni ale anului curent către Agenţie au parvenit deja circa 250 de petiţii de la consumatori.
Directorul Agenţiei, Alexandru Cuzimuc a precizat că amenda pentru comercializarea produselor alimentare alterate sau cu termen expirat este de până la 10 mii lei iar pentru produsele industriale cu defect de până la 12 mii lei.
Viceministrul Economiei a informat că în scopul promovării intereselor consumatorilor, pe parcursul Săptămânii informării organizate de către Ministerul Economiei, vor avea loc un şir de consultări a consumatorilor şi a agenţilor economici în oraşele Nisporeni, Ialoveni, Briceni, Cahul, Călăraşi, Leova, Bălţi şi Ceadîr-Lunga.
Totodată, experţii din domeniu vor avea întâlniri cu consumatorii în cadrul a cinci centre comerciale mari din capitală.
NOTĂ: Anual, la 15 Martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, declarată de către ONU, în anul 1983. Drepturile fundamentale ale consumatorilor din ţara noastră sunt stipulate în Legea nr. 105 XV din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor iar politica în domeniul protecţiei consumatorilor pentru următorii ani este stabilită în „Strategia Naţională în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada 2008 – 2012”. Strategia răspunde cerinţelor consumatorilor din Republica Moldova fiind în acelaşi timp armonizată cu Strategia Comisiei Europene privind Politica Consumatorilor.
Obiectivele de bază prevăzute de strategie sunt : asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a consumatorilor și asigurarea aplicării eficiente a legislaţiei prin cooperare cu societatea civilă, informarea şi educarea consumatorilor.
Întru realizarea obiectivelor strategice în domeniul protecţiei consumatorilor, in 2011 au fost promovate 8 directive ale UE în domeniu, pentru anii 2012-2013 urmând a fi implementate alte 10 directive.
Pentru eficientizarea cadrului instituţional în domeniul respectiv la 1 ianuarie 2012 a fost creată Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, structura şi sarcinile căreia sunt orientate pentru implementarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor.
Anexat Programul de activitate al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, în perioada 12 – 16 martie 2012