Interviu cu Anatol Popescu, președintele Asociației Național-Culturale a Românilor din reg. Odesa „Basarabia”
Recent, Caravana culturală a poposit iarăși în localitățile românești din Basarabia Istorică. Ce ne puteți spune despre inițiativa acestui demers și despre necesitatea sa?
Iniţiativa unui asemenea proiect ne aparţine în colaborare cu doamna Adriana Gae, director în cadrul Direcţiei Românii din afara Ţării a Institutului Cultural Român. În urmă cu mai bine de 3 ani am conchis, de comun acord, că această formulă de spectacol ar atrage atenţia, prin localităţile rurale, tuturor categoriilor de vârstă. Atfel au fost combinate cele două spectacole – unul de teatru de păpuşi pentru cei mici şi spectacolul de folclor românesc, pentru toate categoriile de vârstă. Aş spune că, timp de trei ediţii, a fost un proiect de succes, renăscător de interes pentru cultura română la ea acasă, în Basarabia Istorică. În ce priveşte necesitatea unei caravane culturale româneşti în localităţile româneşti din Bugeac – într-adevăr, există un vid imens, un dor şi o sete foarte simţite în privirile şi inimile publicului spectator. Ne-am dori să ajungem şi în alte localităţi decât cele 17 pe care le-am cutreierat în aceşti ani. Pentru un efect mai mare, însă, acţiuni de acest gen ar trebui desfăşurate cel puţin anual, în fiecare sat în care încă mai există vorbitori de limbă română.
Ați reușit să îi încântați pe cei mici cu spectacole teatrale și folclorice?
Cu siguranţă, nu cred că a existat vreun spectator care să fi plecat indiferent de la spectacole.
În multe dintre satele românești spectacolele pentru copii au lipsit zeci de ani. Este vorba despre dezinteres, ignoranță sau reavoință?
Adesea ar fi toate laolaltă, însă sunt şi excepţii. Este foarte costisitor, pentru puterea locală de prin sate să aducă astfel de manifestări în sat. Din punct de vedere financiar ne bucurăm că acei primari au mai găsit fonduri pentru a menţine casele de cultură în stare funcţională, cu acoperiş, pereţi şi geamuri. Aceşti coloşi sovietici, cum sunt casele de cultură de prin satele basarabene, necesită foarte multe fonduri pentru întreţinere şi reparaţii, ca să nu mai vorbim despre eventuala finanţare a artiştilor amatori de la ţară. Sunt cazuri fericite, în care mai există ansambluri de amatori, cum ar fi satele Babele, Satu Nou (Sărata), Satu Nou (Reni), Cartal, Erdek-Burnu, Krutoiarovka, şi mai puţin fericite, cum ar fi Ceamaşirul, în care cad plăci masive din tavanul casei de cultură, ansambluri artistice nu există, iar statuia lui Lenin din faţa căminului cultural este bine-merci vopsită şi împrospătată anual!
Cum primesc copii, pe de o parte, părinții și comunitatea, în general, prezentarea unor astfel de spectacole?
Publicul este foarte primitor. În unele sate concerte n-au mai fost de ani de zile, ca să nu mai vorbim de teatru! Dar, mai ales, calitatea prestaţiei scenice a ambelor formaţii, mă refer la păpuşari şi la folclorişti, este una de nivel superior, chiar şi pentru scenele orăşeneşti. Au fost şi flori, şi despărţiri dureroase, şi plăcinte, şi ceai cald din partea gazdelor – foarte primitori în mare majoritate.
Ce ne puteți spune despre atmosfera Caravanei?
Atmosfera într-un mediu artistic nu poate fi decât una de prietenie şi respect reciproc. Mai ales că de trupa teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea ne leagă o prietenie ce durează din 2010, ceea ce face din reluarea turneului una extrem de emoţionantă!
Ce simt, ce spun, ce gândesc actorii teatrului la întâlnirea cu publicul din regiunea Odesa?
Ne-au declarat că este un public foarte receptiv, cei mici absorbind fiecare vorbă sau gest din scenă, adesea nerezistenţi la horile „Dorului Basarabean”, moment în care spaţiul din faţa scenei devenea neîncăpător pentru localnici.
Programul de la Babele a însemnat și anumite inconveniente? De ce primarul a interzis prezentarea spectacolului în aer liber? Este un caz izolat ?
Nu aş califica decalajul de program din 27 Martie din fosta comună Mareşal Al. Averescu ca pe un incident major. Nu m-ar fi deranjat, în calitate de co-organizator al turneului, dacă primarul însuşi ne propunea acea sală de lupte libere, în care într-un final, într-o atmosferă inedită, s-a desfăşurat spectacolul. Aici într-adevăr, a fost vorba de reaua voinţă a primarului Ivan Gheorghievici Arnăut. Am avut acordul prealabil al domniei sale pentru spectacol în casa de cultură, însă, la sosirea caravanei în sat aceasta nu era încă în stare funcţională, din nu ştiu ce motive. Atrag atenţia cititorilor că în satul Babele casa de cultură nu este funcţională din anul 2000 (!!!), motiv din care nu am putut să susţinem spectacole la primele două ediţii ale caravanei. Este cea mai mare comună românească din Bugeac, având 5.100 de locuitori, cu peste 700 de elevi în şcoala din sat! Problema primarului este alta, şi anume ceea ce mi-a declarat personal, că nu a dat niciun telefon superiorilor de la raion, pentru a aduce poveştile caravanei copilaşilor din sat. Plus la care, a dat „ordin” – verbal, ca să nu se susţină spectacolul nici în aer liber, întrucât această manifestare „i-ar face de ruşine” pe locuitorii satului. Aşa s-a întâmplat, însă satenii de o perioadă de timp râd… de propriul primar! Culmea ospitalităţii primarului Arnăut ar fi că înafara importanţei istorice a zilei de 27 martie, tot atunci în toată lumea, pentru a 50-a oară s-a serbat Ziua Internaţională a Teatrului! Este simbolic pentru românii din Sudul Basarabiei să serbeze ziua teatrului românesc într-o sală de lupte! De fapt, exprimă realitatea de rezistenţă identitară românească în Basarabia Istorică.
Cum credeți, de ce unii primari sau directori de școală din comunitățile românești din Bugeac se manifestă astfel?
Sunt evidente motivele, şi bine ştiute declaraţiile „moldoveniste” ale „marilor patrioţi” ai neamului basarabean, din expresiile cărora rezultă că scopul principal al caravanelor ar fi cel de „românizare a moldovenilor” din Bugeac… Mai grav este, în opinia mea, că sătenii tolerează o astfel de atitudine a oficialilor din sat. Nu am auzit, bunăoară, să se fi revoltat cineva în urma unui astfel de tratament al artiştilor şi copiilor de la ţară.
Caravana a ajuns și în sate puternic supuse deznaționalizării, unde de mulți ani nu mai există școală cu predare în limba română. Mă refer la Furmanca sau Eschipolos. Cum ați fost primiți acolo?
Am fost primiţi foarte căduros şi n-aş greşi dacă aş spune că au fost cu adevărat întâniri de fraţi. La Eschipolos, raionul Tatarbunar şcoala a fost rusificată din anii 50 ai secolului XX, însă disponibilitatea de a conversa în limba română este mai mare decât la Furmanca (raionul Chilia), unde părinţii insistă să discute cu copilaşii de grădiniţă în limba rusă! Acest fapt m-a şocat. N-aş vrea să ajungă, vreodată satele româneşti mari, cum sunt Babele, Erdek-Burnu sau Hagi-Curda, în care mai avem şcoală în limba română, în situaţia românilor din Furmanca sau Eschipolos, în care deja timpul nu mai poate fi dat înapoi…
Câteva cuvinte despre căminele culturale din satele românești, unde s-au ținut spectacolele. În ce stare se află?
Casa omului arată cât de bun gospodar este. La fel sunt căminele culturale pentru satele noastre. Majoritatea sunt întreţinute pentru a nu se degrada mai rău ca în anii 1990. În jumătate din ele există mică sau mare activitatea artistică, tot în jumătate din ele încă mai persistă simbolurile comuniste ale URSS, care şi acum nu-i deranjează pe săteni. În cele din urmă, evident, orice activitate artistică este absentă, cu părere de rău.
În pofida tuturor incidentelor, este posibil ca proiectele adresate comunităților românești din zonă să continue? Reacționează comunitățile la aceste presiuni?
Este necesar ca proiecte de acest gen să aibă continuitate, precum sunt binevenite şi multaşteptate oricare activitatea educativă sau culturală românească, întrucât inactivitatea naşte generaţii întregi de public dezinteresat şi pierdut în multitudinea informaţiei media, adesea mai degrabă dăunătoare pentru educaţie, decât benefică.
Se poate spune că aceste incidente menționate vin ca urmare a presiunilor administrației de stat? Cine este interesat să interzică manifestarea vieții culturale românești în zonă?
Este foarte posibil ca decalajul de program de la Frumuşica Veche (raionul Sărata, 2010) şi Babele (raionul Ismail, 27 martie 2012) să fi avut un puternic substrat politic anti-românesc. Mai puţin contează cei care ar fi cointeresaţi în „absenţa culturală şi identitară românească” în zonă. Important ar fi ca organizatorii de asemenea manifestări, precum şi publicul-ţintă să aibă puterea de a trece peste aceste mici piedici, întru folosul noilor generaţii de români în Basarabia Istorică.
Ce vă mai propuneți să realizați în Basarabia Istorică, unde cultura românească mai este promovată doar de ansamblul „Dor Basarabean”?
După cum am mai menţionat, este loc pentru o sumedenie de proiecte, cu impact mai mare sau mai mic, însă pentru moment proiectele Asociaţiei „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa sunt mai mult ocazionale. Cea mai mare problemă pentru ONG-urile româneşti din Basarabia Istorică este acea a lipsei de infrastructură pentru desfăşurarea activităţii, a logisticii, a finanţării precum şi a staffului, care ar garanta eficienţa persistentă a programelor noastre. Crearea unui centru cultural românesc la Ismail ar ajuta considerabil şi ar contribui la păstrarea identităţii naţionale a românilor basarabeni.
Vă mulțumesc!
Interviu realizat de Tatiana Bernevec pentru InfoPrut
