*Aceasta a fost o lozincă scandată în timpul mitingurilor de solidaritate de la Bucureşti, în aprilie 2009.
Protestele de la Chişinău au început în seara zilei de 6 aprilie, atunci când mai mulţi tineri basarabeni au declarat zi de doliu naţional. În Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău s-au strâns atunci mii de oameni care au revenit şi a doua zi dimineaţă. În seara de 7 aprilie, tinerii din mai multe oraşe din România au organizat mitinguri de solidaritate pentru fraţii lor din Basarabia.
Pe 11 aprile 2009 la sediul organizaţiei „21 decembrie 1989”, devenit temporar şi sediul „Comitetului pentru Alegeri Libere în Republica Moldova”, am avut ocazia să vorbim cu Tudor Cojocaru (preşedinte al Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti), Vlad Durnea (vice-preşedinte al Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti), Dan Nicu (membru al Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti) şi George Simion (unul din liderii grupului de acţiune Noii Golani, expulzat din Republica Moldova în martie 2009) despre motivaţiile acestor mitinguri şi despre problemele cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova.
Cum a început totul? De ce au ieşit în stradă tinerii din Chişinău?
Tudor Cojocaru: Agitaţia a început de duminică seara (n.r. 5 aprilie) de când se numărau voturile. Pe la ora 11 s-au anunţat 45 de procente în favoarea comuniştilor, apoi, mai târziu, 60. Prietenii mă sunau să mă întrebe cum e posibil asta şi eu le spuneam să se liniştească, pentru că balanţa va coborî cu siguranţă spre centru. Cu toate astea, şi în Chişinău procentele celor care au votat în favoarea comuniştilor au fost semnificative. Sondajele arătau una tot anul şi, când colo, comuniştii au luat şi la Chişinău 40%, deci incredibil de mult…
George Simion: Tinerii din Chişinău au ieşit în stradă în primul rând pentru a-şi apăra viitorul. Numai gândul că în Republica Moldova comuniştii vor fi la putere încă patru ani m-a speriat şi pe mine ca cetăţean român, ca om care locuieşte în Bucureşti. Toate speranţele lor de libertate, democraţie, stat de drept s-au năruit atunci când comuniştii au declarat că au câştigat alegerile cu 50%.
T. C.: Sunt de acord cu ce a zis colegul meu. Tinerii sunt şi cei mai conştienţi de ce se întâmplă în jur, sunt mai activi, mai dinamici. Mai este şi un motiv practic: au ieşit mai mulţi tineri pentru că nu erau la muncă la ora aia.
Voi de ce aţi ieşit la Bucureşti?
T.C.: Noi, cei care studiem aici, suntem etnici români din Republica Moldova şi suntem mereu cu gândul acasă. Eu personal citesc în general doar presa din Republica Moldova şi ce s-a întâmplat acasă mi-a generat o frustrare, iar mitingul ăsta pe care l-am organizat noi a venit pe acest fond. Ne-a motivat frica de regim: încă patru ani de sărăcie, de mizerie şi de încălcare a drepturilor noastre… e ceva care fierbe în noi de atâta vreme. De când mă ţin eu minte, nu am avut parte de un regim normal, eu am crescut într-un regim handicapat din 87.
Vlad Durnea: Aceste manifestaţii din România au avut şi rolul de a sensibiliza opinia publică din ţară asupra situaţiei care se petrece în Republica Moldova. În acelaşi timp, este foarte important ca atât România care este stat membru al UE, cât şi celelalte state care au ambasade la Bucureşti să audă apelul nostru.
G.S.: Pe mine m-a bucurat foarte mult entuziasmul bucureştenilor, nu mă aşteptam la asta într-o societate în care „moda” mitingurilor mari a apus odată cu 1990. De aceea e şi importantă solidaritatea românilor de aici care au ieşit pentru a spune că sunt alături de fraţii lor din Chişinău.
De ce ordin sunt problemele în Moldova?
V.D.: Din punctul meu de vedere, faptul că peste 1 milion de cetăţeni sunt plecaţi peste hotare este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. Sărăcia şi neîncrederea în viitorul ţării sunt principalele probleme cu care se confruntă societatea din Basarabia.
T.C.: În toate domeniile suntem la pământ. De la salarii mizere la lipsa libertăţii de exprimare. Practic, după terminarea liceului, habar nu ai ce se poate întâmpla cu tine. În stăinătate nu prea poţi să mergi pentru că nu eşti cetăţean european. Noi suntem nişte români la graniţa cu România, într-o tară cu un viitor incert.
Ai folosit o sintagmă interesantă „romani la graniţa cu România”.
T.C.: Da. Există un spirit românesc natural şi există spirit moldovenesc cultivat artificial. De 200 de ani se chinuie ruşii să-l cultive şi tot nu le iese nimic. Oamenii de acolo vorbesc în continuare româneşte, chiar dacă ei spun că moldoveneşte. Problema e că nu există sondaje clare, nu există studii, cercetări, toate rezultatele se bat cap în cap pentru că nu sunt bine făcute, oamenii nu răspund sincer. E frica de necunoscut, nu vor să-şi dea numele şi pe bună dreptate nu vor să-şi dea numele, pentru că s-ar putea ca a doua zi să fie daţi afară de la muncă. Vorba circulă.
G.S.: Grupul nostru (n.r. Noii Golani) a organizat, prin filiala de acolo, sărbătorirea zilei de 27 martie Unirea Basarabiei cu România. Comuniştii s-au sesizat şi au închis pe 26 şi pe 27 martie graniţa. Prin faptul acesta comuniştii ne-au arătat cât de mult le este lor frică de românitate, cât de mult încearcă să-i ţină sub control pe românii din Chişinău. Eu am trecut vama pe 25 martie când încă se putea trece, am stat o zi la Chişinău iar în seara de 26 martie, când mergeam cu prietenul meu din Chişinău Eugen Rusu spre casa lui, am fost săltaţi din faţa blocului său de 10 poliţişti în civil care ne-au rugat să mergem cu ei la secţia de poliţie pentru că se comisese în zonă un jaf şi noi eram suspecţi. Am ajuns acolo, am stat 12 ore în arest, ne-au fost luate curelele şi sireturile ca să nu ne spânzurăm cu ele, ne-au fost luate telefoanele, nu am putut anunţa pe nimeni, apoi am fost dus în faţa unui complet de judecată unde au venit doi cetăţeni turci care nu vorbeau bine limba română. Unul susţinea că eu m-am certat cu nişte oameni după care a venit poliţia şi m-a ridicat, altul a zis că eu am înjurat poliţia, judecătorul scria şi mai rău decât declarau cei doi. Am primit o amendă de 140 lei moldoveneşti după care am fost escortat de securitatea moldovenească până la graniţă şi am fost dat afară din pământul care acum e sub stăpânirea lor.
Sunt moduri în care este impus spiritul acesta moldovenesc?
T.C.: Da, bineînţeles. În primul rând prin televiziune. La Moldova 1, televiziunea de stat, se spune că vorbim limba moldovenească, sunt invitate persoane care transmit mesaje „moldoveneşti” despre edificarea unui stat moldovenesc cu un viitor luminos, este mereu arătat Voronin care se întâlneşte cu oficialităţi europene, dar nu se arată ce vorbeşte cu acestea şi cum este criticat de europeni, se aude doar o voce pe fundal care spune cu totul altceva. În al doilea rând, prin cărţi, şi un exemplu bun este dicţionarul român – moldovenesc, unde se întâlnesc cuvinte cu prefixe ruseşti, de exemplu. Spiritul moldovenesc nu poate fi separat de cultura rusă. Ca să găseşti elemente definitorii moldoveneşti trebuie să mizezi în primul rând pe cele ruseşti, iar ruşii se referă mereu la noi ca moldoveni, nicidecum ca la români din Republica Moldova.
Dan Nicu: Noi trăim acum în era informaţională, iar în Moldova nu avem un spaţiu public informaţional puternic, neaservit puterii. Iar ceea ce există nu poate face faţă, din păcate, spaţiului aservit puterii. Este exact ca în România anilor 80. Televiziunea Moldova 1 nu face decât să arate vizitele oficiale ale lui Voronin: cum Voronin merge la fermele de vaci şi adresează mesaje de susţinere. Sunt difuzate desene animate din perioada sovietică, de fapt este copiat prin orice mijloace modul de viaţă sovietic. Şi prin modul de viaţă sovietic mă refer la orice e antioccidental. Nu o să vezi, spre exemplu, la Moldova 1 valori occidentale : transparenţă, democraţie, nici acolo şi nici în alte spaţii media aservite puterii. Obiectivul nostru principal este să spargem blocada informaţională. Dacă reuşim asta în cel mult un an, populaţia din toată Moldova va începe să gândească altfel. Aceasta e marea problemă, din perspectiva mea, şi asta mă doare cel mai mult.
T.C.: Corect. Bariera informaţională trebuie spartă, în primul rând, iar apoi oamenii trebuie să hotărască ce vor.
Că tot veni vorba despre blocaj: s-a discutat de „revolutia twitter”. Este Internetul o alternativă viabilă în lipsa unor canale de comunicare?
D.N. : E o alternativă viabilă pentru cetăţenii Republicii Moldova care au un calculator şi conexiune la internet. Unde stau eu în Moldova am calculator dar nu şi conexiune la internet, deci practic aş fi fost lăsat în afara valului iniţial. La ţară situaţia e dezastruoasă din punctul ăsta de vedere, acolo nu poţi mobiliza lumea prin intermediul twitter-ului. Aşa că e o soluţie, doar că o soluţie parţială, insuficientă. O revoluţie pornită pe internet trebuie să se materializeze în viaţa reală, în mesaj, în lideri….
T.C.: Mentalitatea este formată deja datorită internetului, generaţia tânără a acţionat ca un catalizator, dar nu numai tinerii sunt nemulţumiţi.
D.N.: Şi pensionarii sunt nemulţumiţi, până şi cei care îl votează pe Voronin sunt nemulţumiţi, numai că ei au altă mentalitate. Ei păstrează amintirea unui război, a unor deportări în Siberia… Comuniştii de atunci au reuşit să bage frica în ei şi probabil ei nu mai vor să se repete ceea ce a fost atunci. Persoanele de vârstă înaintată, chiar dacă sunt infinit mai sărace decât cele tinere sau de vârstă medie, nu ridică vocea pentru că le este frică să nu le fie mai rău, de asta se tem.
T.C.: Adevărul e că opoziţia de la noi a dat şi multe semnale incoerente. Abia acum lucrurile au început să se schimbe…
D.N.: Voronin a condus cam tot ce se putea conduce în Moldova în ultimii opt ani, de aceea liderii opoziţiei s-au cam dezvăţat să conducă. Cu toate astea, ar trebui să îşi dea seama că de ei depinde viitorul. Deja au început mitingurile, iar asta mă bucură. E un semnal că opoziţia începe să-şi asume funcţia şi rolul.
T.C.: Eu sunt foarte curios cum se va purta când va avea puterea, pentru că o va avea la un moment dat, dacă nu acum, în 2013. Sunt foarte curios cum e să nu mai avem un dictator în ţară.
Protestele din data de 7 aprilie de la Chişinău, când au ieşit cei mai mulţi oameni în stradă, au fost catalogate drept incidente nefericite de unii. Care e părerea ta, revolta asta se poate face pe cale paşnică?
D.N.: Aş vrea să mă refer la cazul Ucrainei din 2004 – practic, acolo a fost o mare de oameni care s-a adunat în capitală şi a blocat instituţiile statului. Nu le-au incendiat, nu le-au devastat, pur şi simplu nu au lăsat pe nimeni să intre. Şi facând lucrul asta timp de câteva săptămâni, au obligat curtea constituţională de acolo să declare invalide rezultatele alegerilor, astfel că s-au organizat alegeri noi la sfârşitul lui decembrie, Iușcenko devenind preşedinte. Problema e că noi nu avem un Iușcenko acum.
Se zvonea la un moment dat că la Bucureşti s-au strâns mai mulţi oameni ca la Chişinău. Care ar fi explicaţia?
D.N.: Mijloacele informaţionale fac posibilă comunicarea între cele două maluri ale Prutului. Atunci când noi le transmitem prietenilor noştri că la Bucureşti s-au adunat mii de oameni, asta nu poate fi decât un stimulent pentru ca ei să protesteze şi acolo. În ceea ce priveşte numărul mai scăzut acolo, explicaţia ar fi simplă: în ultimele zile, regimul Voronin a arestat sute de persoane, iar legile nu funcţionează. Azi dimineaţă am citit pe site-ul televiziunii Pro Tv de la Chişinău că oamenii sunt judecaţi în comisariatele de poliţie, deci imaginaţi-vă că ne-am transferat în timpul Evului Mediu – e o vânătoare de vrăjitoare. Într-o ţară din secolul 21, oamenii nu pot fi judecaţi decât în judecătorie, în tribunale. E o încălcare a principiului separării puterilor în stat.
T.C.: În privinţa protestelor, să aruncăm o privire: toţi avem rude acolo, prieteni, unii din ei sunt arestaţi. Trebuia să protestăm. Cel mai important aspect este stimulentul moral pentru cei de acasă. În Moldova comunistă nu se poate trăi omeneşte.
D.N.: Unii dintre noi, cei care s-au manifestat activ aici, la mitinguri, sunt, bănuiesc, în pericol de a fi arestaţi acolo. S-au expus aici, au fost în lumina reflectoarelor aici, şi acum, trecând Prutul, nu ştiu ce ni se va întâmpla, celor care am elaborat acest memoriu, această scrisoare de solidaritate. Suntem cetăţeni ai Republicii Moldova, iar acum experimentăm o stare de nesiguranţă, în sensul în care autorităţile statului nostru se află în război deschis împotriva noastră, împotriva cetăţenilor săi. În România pot să întreprind mult mai multe acţiuni, pot să discut cu presa, pot să merg la ambasade. Aici e democraţie, acolo e comunism.
Povestiţi-mi şi câte ceva despre memoriul scris de voi şi trimis la ambasade.
D.N.: Acest memoriu e o scrisoare deschisă elaborată de un comitet pentru alegeri libere constituit din reprezentanţi ai unor asociaţii din România, ale unor asociaţii ale studenţilor basarabeni şi sperăm să ni se alăture şi alţii. Ne dorim să existe o voce a societăţii civile româneşti care să ajungă la organismele internaţionale.
G.S.: Trebuie trase semnale clare pentru încetarea abuzurilor miliţiei lui Voronin la Chişinău.
Ce ţări credeţi voi că ar putea contribui la schimbarea situaţiei interne din Basarabia?
D.N.: Ţările care au interese în Basarabia, de exemplu, cele care au minorităţi etnice. Turcia şi-a asumat reprezentarea minorităţii găgăuze, o minoritate aservită direct Rusiei. Putem face apel la Turcia să influenţeze liderii găgăuzi ca să nu mai facă jocul Rusiei. La fel, şi în cazul Ucrainei. Mai este şi Bulgaria care este membră a Uniunii Europene. Populaţia bulgară din Moldova ar trebui să-şi dea seama că mişcările de protest au un singur scop: aproprierea de Uniunea Europeană, deci, implicit şi de Bulgaria, nu doar de România.
T.C.: Şi suntem până la urmă un stat la frontiera Uniunii Europene, ar trebui ca cetăţenii europeni să fie atenţi la ce se întâmplă în Moldova. Dacă intră armata rusă în Moldova, nu e doar problema noastră…
Democratizare cu ajutorul Europei sau prin forţele proprii?
V.D.: Dorinţa de democratizare trebuie să vină de la noi, iar cu ajutorul mecanismelor europene cred că putem avansa. Este evident că trebuie să fim susţinuţi de ţările cu o democraţie puternică, deoarece de unii singuri nu putem schimba multe.
Consideraţi că organismele internaţionale au vreun rol în clarificarea situaţiei de criză de la Chişinău?
V.D.: Având în vedere că în Moldova instituţiile statului funcţionează prost, cred că organismele internaţionale sunt singurele instituţii care au un cuvânt de spus pentru a clarifica situaţia de la Chişinău. Noi ne-am propus sa internaţionalizăm problema şi am cerut Uniunii Europene şi SUA să intervină şi să urmărească cum s-a ajuns la această situaţie, ca prin urmare să ia o decizie corectă.
Cum ai caracteriza reacţia lor de când au început protestele şi până în prezent?
V.D.: De exemplu, OSCE comunică prin mai multe voci şi nu au un mesaj unic şi clar. Uniunea Europeană a cerut renumărarea voturilor şi verificarea listelor în condiţii adecvate, dar totuşi nu ştiu din ce motive aceştia răspund întârziat apelului de la Chişinău şi tinerii din PMAN şi-au pus întrebarea: ,,Europa, ne auzi?”
Unii jurnalişti şi oameni politici din Rusia au vorbit despre implicarea directă a României în protestele de la Chişinău. Care e părerea voastră?
V.D.: De opt ani de când comuniştii sunt la guvernare numai zvonuri de felul acesta aud, însă nu aduc dovezi clare. Prea multe zvonuri şi prea puţine dovezi. Cu siguranţă autorităţile comuniste vor învinui România ca de fiecare dată, însă atâta timp cât nu au nicio probă, acuzaţiile lor la adresa României sunt expirate.
D.N.: România este un duşman pentru ruşi în calitate de membră a Uniunii Europene. Ruşii îşi dau seama că Moldova riscă, prin aceste proteste, să fie atrasă în spaţiul european, să fie delimitată clar de spaţiul ex-sovietic. Autorităţile ruseşti sunt cunoscute pentru simţul proprietăţii faţă de statele ex-sovietice, ceea ce ele numesc ближнее зарубежье adică „străinătatea apropriată”, acolo unde au toate interesele şi unde se bagă fără să întrebe pe nimeni.
T.C.: Era o glumă cu îmbrăţişarea de urs de care nu poţi să scapi… cam aşa ne simţim noi.
D.N.: Ne simţim în umbra marelui urs. Până la urmă, în umbra marelui urs am fost în ultimii 50 de ani şi aşa suntem şi acum, deşi vrem să scăpăm de ea…
Interviu realizat de Iulia Modiga şi Andreea Toma pentru revista Stare de Urgenta, nr. 12, din luna mai 2009.
