Republica Moldova va cumpăra un al doilea radar performant de supraveghere aeriană. În plus, Ministerul Apărării are în vedere să achiziționeze și un sistem de apărare anti-aeriană, a declarat ministrul Apărării de la Chișinău pentru Europa Liberă.
La sfârșitul anului trecut, R. Moldova a obținut primul radar modern, fabricat de o companie franceză și cumpărat cu bani din bugetul național. Achiziția a fost criticată după ce la mijlocul lui februarie, de două ori în decurs de o săptămână, în sudul R. Moldova au căzut epavele unor drone iraniene „Shahed”, folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.
„Radarul achiziționat a fost și continuă să fie o temă de dezinformare și speculații. Cineva se gândește că acest radar ne dă o acoperire și o apărare împotrivă oricărui pericol din spațiul aerian”, a comentat ministrul, în discuția cu Europa Liberă.
Acesta a explicat că sistemul GM200 nu poate doborî țintele aeriene, ci este destinat monitorizării spațiului aerian.
„Noul sistem vine să completeze cele în jur de 20 de radare care există în Armata Națională, dar, cu părere de rău, sunt depășite de timp și nu asigură acele caracteristici tactico-tehnice. Împreună cu acest radar performant, ele nu pot depista chiar fiecare dronă cu o dimensiune destul de mică au alte ținte ce ar prezenta un pericol pentru cetățeni”, a precizat Nosatîi.
Potrivit ministrului, următorul radar, care ar urma să ajungă în R. Moldova la mijlocul anului 2025, va fi procurat din fonduri europene, prin Instrumentul European pentru Pace, va fi unul performant și, împreună cu sistemele existente, „va da o acoperire mult bună decât acum”. Următorul pas ar fi procurarea unui sistem de identificare și doborâre a țintelor aeriene