De fiecare dată vorbeau despre limba română vorbită frumos acolo. Spuneau că în Moldova limba s-a umplut de rusisme, dar în regiunile româneşti din Ucraina s-a conservat curată.
M-am uitat la meciul Ucraina – Suedia şi nu mă decideam dacă să ţin cu ucrainenii sau cu suedezii. Recunosc, îmi era ciudă că se bagă unde nu le fierbe oala, adică la numele limbii noastre. Deputaţii ucraineni văd două limbi: moldoveneasca şi româna. Ciuda mi-a trecut însă rapid. Pentru că mi-am dat seama că nu doar deputaţii ucraineni sunt bătuţi în cap. Prostia are rădăcinile înfipte adânc la noi, în Moldova.
Articolul 13, ce ironie, scrie clar: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. Şi nu mai e Voronin la conducere de ceva timp. Deşi Academia spune altceva. Deşi la şcoală elevii învaţă din manuale de Limba Română, nu „moldovenească”. Moldova s-ar putea numi lejer Absurdistan. Şi, ca să-l citez pe un domn în vârstă, rus, care vorbeşte, câine-câineşte, cum spunea tata, româna: „în Moldova se încalcă de multe ori legea, iar învăţarea din manuale pe care scrie Limba Română este o infracţiune”. Aşa e după lege: suntem infractori când vorbim româneşte, suntem infractori când folosim termenul de Limba Română.
