Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie chineză condusă de Gaoli Zhang, membru al Biroului Permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist din China, informează Direcția comunicare și relații cu presa a Guvernului Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre relaţiile moldo-chineze şi despre mai multe proiecte comune care sunt în derulare.
Gaoli Zhang a spus că, pe parcursul celor 20 de ani de prietenie dintre cele două state, mai multe delegaţii au efectuat vizite reciproce, contribuind astfel la consolidarea relaţiilor de colaborare. Oficialul a menţionat că, în ultimii ani, a crescut vertiginos volumul schimburilor economice. De asemenea, el a mai spus că există un potenţial enorm ce trebuie valorificat în promovarea culturii naţionale şi a turismului.
„Republica Moldova este o ţară frumoasă cu peisaje pitoreşti, iar turiştii chinezi ar putea veni să o viziteze. Noi am rămas impresionaţi de beciurile de la Cricova şi de parcurile pe care am reuşit să le vedem”, a spus Gaoli Zhang.
El a mai spus că oraşul Tianjin, care are o populaţie de 13 milioane de locuitori, îşi doreşte să semneze un acord de colaborare cu Guvernul Republicii Moldova în domeniul economic.
„Conducerea oraşului Tianjin a reuşit să transforme criza economică într-o oportunitate, iar în ultimii 5 ani am convins multe companii internaţionale importante să vină la noi să facă investiţii”, a spus Gaoli Zhang.
Această iniţiativă a fost apreciată de Prim-ministrul Vlad Filat. El a menţionat că ţara noastră trebuie să preia din experienţa altor state care au implementat proiecte de succes, în special în domeniul economic, pentru a intensifica creşterea economică şi a oferi cetăţenilor moldoveni locuri de muncă şi un trai mai bun, se mai spune în același comunicat.
Premierul a menţionat că, pe parcursul a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi China, acestea au evaluat constant, iar în ultimii ani se atestă o dinamică mai accelerată a acestora.
Vlad Filat a mulţumit pentru ajutorul oferit de către China Republicii Moldova pe parcursul anilor, menţionând că, din anul 2001 până în 2011, China a acordat ajutor nerambursabil Republicii Moldova în valoare de circa 15,8 mil. dolari SUA.
„Acest ajutor demonstrează atitudinea poporului chinez faţă de Republica Moldova. Noi am avut întotdeauna relaţii bune şi ne dorim acelaşi lucru şi pentru viitor”, a spus Vlad Filat.