Analistul german Anneli Ute Gabany nu crede că reunificarea celor două state germane poate fi un model de integrare euro-atlantică pentru Moldova a declarat aceasta într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.
„Modelul cred că este felul în care Germania a făcut eforturi speciale pentru includerea Poloniei în UE. Unificarea celor două state româneşti, ca să spunem aşa, nu cred că este în vizorul politicii germane, de altfel nu a fost niciodată. Şi ar fi fără sens, eu vorbesc acum de integrarea Moldovei cu România”, a precizat analistul.
Anneli Ute Gabany s-a arătat convinsă că vizita cancelarului german la Chișinău este un semnal prin care se arată interesul Germaniei față de Republica Moldova: „Este o iniţiativă foarte importantă atât din partea Germaniei şi, bineînţeles, pentru Republica Moldova. Este un semnal. Doamna Merkel care a început şi, bineînţeles, diplomaţia germană a început de ceva vreme să se intereseze de Republica Moldova. Este foarte important pentru că până acum, totuşi, situația din Republică nu a fost în vizorul politicii externe germane. Iar acest lucru s-a schimbat. Doamna Merkel, sigur, lansând acea iniţiativă, acel memorandum de la Messeberg din 2010 a crezut şi poate crede şi astăzi că ar putea să se rezolve conflictul transnistrean.”
În ceea ce privește soluționarea problemei transnistrene, aceasta este de părere că Moscova deține cheia: ”În acel memorandum s-a arătat destul de neclar, dar totuşi s-a făcut o încercare de a defini această problemă. Şi de a încerca să o rezolve între Rusia şi UE. Germania acţionând în acest caz ca stat important în ceea ce priveşte politica estică a UE. Iar faptul că s-a identificat totuşi Rusia ca un jucător important în această problemă poate fi interpretat în două feluri. Pe de o parte, luându-se în consideraţie şi iniţiativa Rusiei pentru a se crea o arhitectură de securitate nouă în perimetru european. Dar pe de altă parte, o putem interpreta şi ca o recunoaştere din partea Germaniei a faptului că totuşi cheia este la Moscova pentru rezolvarea acestei probleme.”
Anneli Ute Gabany lasă să se înțeleagă că vizita Angelei Merkel nu va aduce un termen concret pentru aderarea RM la UE: „Acest lucru nu cred, pentru că până acum, totuşi, politica UE în general, şi de aceea şi a Germaniei a fost că în momentul de faţă nu se vorbeşte despre o perspectivă clară de aderare. Dar politica Moldovei a fost foarte deşteaptă. Moldovenii au spus de la o vreme foarte clar că noi mergem în direcţia UE, noi vrem să facem reforme interne şi vrem să facem aceste reforme pe calapodul european, ca să spun aşa. Pentru că nu există alt calapod care să fie cât de cât promiţător pentru Republica Moldova. Doar nu o să meargă pe calapodul Rusiei nu-i aşa?”
InfoPrut menționează că astăzi cancelarul Germaniei Angela Merkel se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, în decursul căreia oficialul german se va întâlni cu prim-ministrul Filat, cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu liderii partidelor politice parlamentare.