Discursul Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ocazia Zilei Independenţei, publicat de Agenția Informațională de Stat MOLDPRES:
”Doamnelor şi domnilor
E un moment solemn. Marcăm împreună cu toţi concetăţenii noştri Ziua Independenţei Republicii Moldova. Sînt 21 de ani de cînd, prin voinţa poporului ţării noastre, ne-am desprins dintr-un imperiu şi ne-am declarat independenţi, act consfinţit de Marea Adunare Naţională şi de Parlamentul republicii.
De ce este important să acordăm atenţia ce i se cuvine acelui eveniment istoric, de la 27 august 1991?
Mai întîi, pentru că în acea zi am putut face dovada faptului că ne putem mobiliza în momente decisive pentru a ne croi o altă soartă decît cea pe care ne-o hărăziseră alţii. Am ales să fim liberi, deşi este adevărat că, în anumite etape ale istoriei noastre de după 1991, am fi putut să ne folosim libertatea cu mai multă chibzuinţă.
În rîndul al doilea, avem obligaţia morală să apreciem astăzi patriotismul şi spiritul de sacrificiu al celor care, ghidaţi de puternice sentimente naţionale şi umane, au purtat lupte pînă în 1991 şi în anii care au urmat, în numele libertăţii şi al independenţei noastre. Unii dintre acei patrioţi nu mai sînt printre noi, dar sîntem mîndri că am fost contemporanii lor. Să ne amintim cu plecăciune de Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Gheorghe Ghimpu, Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Costin, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, şi mulţi alţii. Dar alături de aceşti tribuni s-au aflat alte sute de mii de concetăţeni cu aceleaşi sentimente patriotice.
Sîntem datori să ducem mai departe idealurile pe care le-au avut aceşti mari înaintaşi ai noştri. Transmitem respectul nostru tuturor semnatarilor Declaraţiei de Independenţă, precum şi celor care au luptat ulterior pentru integritatea teritorială a ţării.
Astăzi, după 21 de ani, sîntem mai aproape şi mai determinaţi ca oricînd să îndreptăm Republica Moldova către Europa, un spaţiu de care aparţinem din punct de vedere geografic şi de care ne leagă acelaşi spirit şi aceeaşi istorie.
Perioadele de ezitare şi de confuzie au rămas în urmă. Ne-a luat poate prea mult timp pentru a ne determina cu fermitate cursul de integrare europeană al ţării noastre.
Dar ne-am maturizat în acest răstimp. Am luat cunoştinţă, în mod direct sau indirect, de valorile civilizaţiei moderne şi am constatat că acestea nu ne sînt străine şi că ne sînt proprii şi nouă. Am arătat acasă, dar mai ales peste hotarele ţării, că putem fi muncitori şi cu respect faţă de lege, şi acesta este un argument hotărîtor în favoarea viitorului european al societăţii şi al statului nostru. De-a lungul anilor, mulţi dintre concetăţeni au făcut şi continuă să facă performanţă, prin talentul şi munca lor, în mai multe locuri ale lumii, în medicină, tehnologie informatică, finanţe, afaceri, sport şi alte domenii.
Datorită acestor oameni, datorită tuturor moldovenilor care îşi fac bine meseria, oriunde s-ar afla, Republica Moldova este astăzi un stat cu numeroşi prieteni. În preajma sa, printre vecini, dar şi în Est, în inima Europei şi peste ocean.
Faptul că demersurile şi năzuinţele noastre sînt susţinute de cele mai importante ţări din lume trebuie să ne dea încrederea să continuăm transformările pe care le-am început, în numele unui trai mai bun şi mai civilizat.
Avem multe lucruri de făcut, dar n-am găsit printre ele obstacole de netrecut. Cel mai important lucru este, în opinia mea, să trăim după regulile scrise pe care ni le stabilim noi înşine, dar nu după înţelegeri obscure, ilegale, care generează corupţie, incertitudine şi chiar haos. Un sistem de legi funcţionează doar atunci cînd acesta este asumat de toţi: politicieni, funcţionari, oameni de afaceri şi simpli cetăţeni.
Numai în felul acesta ne putem consolida economia şi relaţiile sociale între noi: respectînd legile şi respectînd dreptul celui de alături la şansa sa. Aşa s-au construit societăţile prospere din Occident şi aceasta este calea pe care trebuie să mergem şi noi.
Prin muncă, mobilizare şi disciplină putem crea un climat în care să trăim confortabil şi să ne putem creşte şi educa copiii.
Aşa putem crea condiţii prielnice pentru investiţiile străine de care avem nevoie, şi care ne vor aduce noi locuri de muncă.
În calitate de preşedinte, voi folosi toate prerogativele ce-mi sînt atribuite de lege pentru a determina instituţiile statului să ducă la capăt reformele economice şi instituţionale pe care le-am început, care vor genera bunăstare şi stabilitate. Un efort conjugat al tuturor instituţiilor este necesar pentru întărirea statului de drept. Voi veghea personal pentru ca sistemul judecătoresc să se schimbe la faţă.
Vom crea prin legi şi proceduri un sistem de selectare a persoanelor care au dreptul moral şi pregătirea profesională adecvată pentru a ocupa funcţia de judecător. Există voinţă politică în acest sens. Statul va avea grijă ca judecătorii să-şi facă datoria cinstit şi liber. Aceleaşi principii vor fi aplicate faţă de procurori, poliţişti şi toţi funcţionarii.
Aţi putut remarca în ultima vreme că unii funcţionari, nedemni de poziţiile pe care le ocupau, au fost înlăturaţi din sistem, sau sînt cercetaţi pentru ilegalităţile comise. Îi chem şi pe cetăţeni să participe la acest proces. Vrem ca oamenii să ceară să li se facă dreptate, şi să nu consimtă să obţină decizii favorabile prin ocolirea legii.
Pentru a pune în practică aceste deziderate, ţara noastră are nevoie de stabilitate şi linişte. Numai într-o atmosferă socială calmă putem să ne dezvoltăm.
Discordia pe care au încercat să o semene în ultimele luni unele grupări politice nu îşi are locul într-o ţară cu oameni paşnici, cum este Republica Moldova.
Cetăţenii şi instituţiile care veghează asupra ordinii constituţionale nu vor permite ca ţara să fie întoarsă din drumul său spre Uniunea Europeană. Nu vom admite ca ţara să revină într-un cadru incert şi imprevizibil. Ne-am învăţat lecţia din greşelile şi zbaterile pe care le-am avut în ultimele două decenii.
Stimaţi concetăţeni,
Poporul Republicii Moldova este unul care cuprinde şi populaţia din stînga Nistrului. Am un mesaj şi pentru cetăţenii noştri care locuiesc în acest spaţiu ce nu este controlat de autorităţile constituţionale: Ţara Dumneavoastră este Republica Moldova. V-aţi putut convinge, de-a lungul anilor, că acel conflict iscat la începutul anilor 90 a fost unul pe temeiuri artificiale. Şi că nu există motive de dezbinare şi ostilitate între oamenii de pe cele două maluri ale rîului Nistru. Vreau să vă transmit că puteţi beneficia de toate drepturile pe care le are orice cetăţean al Republicii Moldova şi vă veţi putea folosi şi de beneficiile pe care le vom obţine în viitorul apropiat din partea Uniunii Europene, între care dreptul de a călători fără vize în spaţiul comunitar. Tot ce realizează Republica Moldova vă aparţine, în egală măsură, şi Dumneavoastră. Am încredere că veţi şti să cîntăriţi corect viitorul Dumneavoastră şi al copiilor Dumneavoastră.
Dragi compatrioţi,
Republica Moldova este o ţară mică, dar noi putem să-i facem un viitor mare. Să ne amintim de strămoşii noştri dîrji şi neînfricaţi atunci cînd în gîndurile noastre îşi face loc îndoiala. Să ne aducem aminte de vorbele noastre înţelepte, una dintre care spune că „unirea face puterea”.
Dumnezeu să ne ajute!
Vă mulţumesc.”