Identificarea unei soluţii viabile pentru problema transnistreană şi apropierea Republicii Moldova de UEsunt două feţe ale aceleiaşi monede. Regimul liberalizat de vize şi cel de comerţ liber cu UE vor fi valabile pe întreg teritoriul Moldovei.
Vizita cancelarului german Angela Merkel, de la 22 august, a fost calificată la Chişinău drept o zi istorică. La fel se afirmase și în legătură cu 11 martie 2011, când vicepreşedintele american Joe Biden a sosit în Republica Moldova. Desigur, astfel de vizite sunt extrem de importante. După schimbarea puterii de la Chişinău, în 2009, şi formarea Alianţei pentru Integrare Europeană, Republica Moldova, care până atunci a balansat între Est şi Vest, este vizitată, doi ani consecutiv, de oficiali de cel mai înalt rang din Europa şi de dincolo de ocean. Atât vizita vicepreşedintelui american, cât şi cea a cancelarului german au reprezentat, deopotrivă, o premieră de la proclamarea independenţei, ambele având o puternică încărcătură simbolică, care confirmă sprijinul acordat coaliţiei de guvernare de la Chișinău din partea Washingtonului şi a Bruxellesului în promovarea şi implementarea reformelor necesare apropierii Republicii Moldova de UE.
Totuşi, dincolo de acest simbolism, în cele aproximativ şapte ore cât s-a aflat la Chişinău, cancelarul german a dat câteva mesaje foarte clare. Trei dintre acestea merită evidențiate. Cancelarul Merkel a menţionat că Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul reformelor şi are perspectivă europeană, dar trebuie să parcurgă procesul de apropiere de UE pas cu pas. De asemenea, doamna Merkel a subliniat disponibilitatea Germaniei de a sprijini, inclusiv financiar, Republica Moldova în procesul de continuare a reformelor iniţiate de Alianţa de guvernare de la Chişinău.
Dar poate cel mai așteptat a fost dosarul transnistrean. La acest capitol, cancelarul Merkel a spus că Germania sprijină integritatea Republicii Moldova și acordarea unui statut special pentru Transnistria.
Continuare Revista 22