Vladimir Vasilievici a mers la Moscova, sper, cu intenţii bune în ce priveşte gazele. Să nu fi avut de unde să ştie premierul că tratativele despre gaze ar fi fost mai uşoare dacă erau traşi cei câţiva kilometri de ţeavă până la Iaşi (Bulgaria a început deja construcţia unui gazoduct de 25 de km până la gazoductele româneşti), dacă erau pe undeva o staţie – două de contorizare a gazelor intrate în partea dreaptă a Nistrului (prim-ministrul Tarlev promisese la câteva zile după învestire că va face o staţie de măsurări la Căuşeni) sau dacă era efectuat un audit profesionist la „Moldovagaz” (prim-ministrul Bragiş promisese să facă unul)?
Dar faptul de a nu şti răspunsul ruşilor la cererea, dacă este adevărat, de reducere cu 30 la sută a preţurilor la gaze este unul impardonabil. În situaţie similară ucrainenii l-au primit vre-o două luni în urmă. Vreţi reduceri de 30%, acesta este nivelul taxei de export al gazelor ruseşti, întraţi în uniunea vamală. Şi punctum la toate discuţiile. Unul, Dumnezeu, şi, poate, vre-o doi – trei „apostoli” mai pământeni ştiu de ce s-a cerut anume această reducere cu răspuns clar ca o dimineaţă de primăvară. O cerere de reduceri de vre-o 10-15%, să spunem, ar fi lungit tratativele şi poate ne alegeam cu ceva. Dar ce a fost, a fost. Poate că data viitoare vom fi mai norocoşi.
Atât despre gaze pentru data aceasta, dar şi pentru alte dăţi. Nu poţi scrie pe lung despre piaţa gazelor din Moldova pentru că nu există, dar, de fapt, ea nici nu este subiectul lucrării de faţă.
Continuare ECO.MD
