Astăzi, 02 octombrie 2012, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu Ambasadorii statelor neutre din Europa Occidentală la NATO (WEP 5), informează serviciul de presă al Legislativului de la Chișinău.
În cadrul întrevederii, reprezentanţii Austriei, Elveţiei, Finlandei, Suediei şi Irlandei, acreditaţi la NATO, l-au informat pe Președintele Parlamentului Marian Lupu despre experienţa de neutralitate a ţărilor pe care le reprezintă şi aspectele cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică. Ei au menționat că Alianţa Nord-Atlantică oferă diverse posibilităţi de cooperare pentru statele neutre, acestea axându-se în special pe domeniul interoperabilităţii, dezvoltarea capabilităţilor şi contribuţia cu trupe în operaţiuni sub mandat internațional, se spune într-un comunicat publicat pe blogul șefului parlamentului de la Chișinău.
La același subiect, Președintele Parlamentului Marian Lupu a menționat că statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova este stipulat în Constituția țării și această stare oferă statului pe care îl reprezintă mai multe avantaje, inclusiv pe dimensiunea soluționării politice a diferendului transnistrean. Marian Lupu a specificat, în acord cu Ambasadorii statelor neutre din Europa Occidentală la NATO, că statutul de neutralitate al Moldovei nu reprezintă un impediment în calea eforturilor de integrare europeană a țării noastre.
În acest context, Președintele Parlamentului a relevat că integrarea europeană a fost declarată obiectiv major al politicii interne şi externe a Republicii Moldova, iar alianța de guvernare promovează cursul de democratizare, modernizare, implementare a valorilor şi standardelor europene, care are drept obiectiv stabilizarea internă a statului, transformarea Moldovei într-un partener stabil şi credibil de dialog, care contribuie la consolidarea stabilităţii şi securităţii regionale, şi în plan european.
De asemenea, Președintele Parlamentului a mai menţionat că pentru Republica Moldova este foarte importantă experienţa celor cinci state neutre în colaborarea lor cu Alianţa Nord-Atlantică. Această experiență, a specificat șeful Legislativului, poate fi preluată şi de ţara noastră, în limitele cadrului legal naţional.
Grupul WEP 5 (Western European Partners) este un grup informal al ambasadorilor statelor neutre din Europa Occidentală pe lângă NATO: Austriei, Elveţiei, Finlandei, Irlandei şi Suediei. Ambasadorii statelor menţionate se întâlnesc informal, în mod regulat, pentru a discuta şi coordona iniţiativele şi poziţiile lor comune în ceea ce priveşte politica externă şi cooperarea cu Alianţa Nord-Atlantică.