Conform unei cercetări sociologice „Corupţia în Republica Moldova: percepţiile şi experienţele proprii ale oamenilor de afaceri şi gospodăriilor casnice”, efectuată de către Transparency International Moldova, majoritatea cetățenilor sunt de părere că în Rep. Moldova corupția persistă, aceasta pentru că persoanele vinovate nu au fost pedepsite, iar soluționarea acestei probleme nu face parte din măsurile întreprinse de către guvernare, transmite Agenția de Știri Info-Prim Neo.
Directorul Transparency International Moldova, Lilia Caraşciuc, a declarat că, pentru a avea suținere din partea societății în lupta împotriva corupției, statul trebuie să desfăşoare o campanie extinsă de explicare a implementării angajamentelor pentru prevenirea corupţiei în instituţii aparte, iar cei care iau mită să fie pedepsiți. Totodată, mai e nevoie de o campanie amplă de informare a populației cu privire la conflictul de interese, pentru că, rezultatele cercetării efectuate demonstrează că doar jumătate din respondenţi au putut explica ce înţeleg prin conflict de interese – acesta fiind una dintre cauzele corupţiei din Republica Moldova.
În perceperea gospodăriilor casnice, fenomenul corupţie este mai larg răspândit în poliţie, medicină, învăţământ, vamă, procuratură şi instanţele de judecată. Oamenii de afaceri consideră practic la fel, dar aici mai apar şi inspectorii fiscali, care la fel sunt consideraţi coruptibili. Fiind întrebaţi care ramură a puterii de stat este cea mai coruptă, o majoritate copleşitoare a respondenţilor a optat pentru sistemul judiciar.
Potrivit cercetării, atât gospodăriile casnice, cât şi oamenii de afaceri consideră banii drept principala modalitate de rezolvare neoficială a problemelor cu funcţionarii publici. Pe locul doi sunt menţionate relaţiile de rudenie sau de prietenie şi pe locul trei – cadourile. Comparativ cu o cercetare similară din anul 2008, a crescut numărul celor care declară că ar refuza să achite mită în orice caz, însă se menţine numărul persoanelor care spun că depinde de situaţie dacă vor recurge la oferirea mitei sau nu. Totodată, a crescut numărul respondenţilor care spun că se vor simţi rău şi vor avea sentimente negative dacă vor fi nevoiţi să ofere mită.
Cercetarea a fost realizată în parteneriat cu CBS-AXA şi cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA. În cadrul cercetării au fost intervievate două categorii de persoane – din gospodării casnice şi oameni de afaceri. Volumul eşantionului a fost de 1106 persoane în cazul gospodăriilor şi 490 de unităţi de business.