Soarta unei limbi e soarta poporului care o vorbește.
Proverb kirghiz
În Republica Moldova, discuțiile despre ce limbă vorbim sau despre relațiile conflictuale limba rusă – limba română sunt o normalitate. Moldovenii sunt atât de obișnuiți de prezența unor astfel de dezbateri încât, practic, le acordă atenție o zi, două sau trei apoi uită sau fac loc unui alt subiect de discuții. Zilele trecute a apărut o înregistrare video realizată de un elev, iar protagonistul este un profesor de geografie de la o școală cu predare în limba rusă din orașul Bălți. Țin să fac o paranteză încă de la început, chiar dacă nu are legătură cu subiectul propriu-zis. Generațiile de elevi de astăzi sunt, în mare parte, niște generații inculte și care nu știu să respecte profesorul care stă la catedră, predându-le, având salarii mizerabile. Pasiunea și dorința de a fi profesor sunt, cel mai adesea, umbrite și copleșite de lipsurile materiale, în acest context mulți dascăli preferă să muncească în Italia decât în școlile moldovenești cu niște salarii de nimic. Elevii ar trebui să fie recunoscători că încă se mai găsesc oameni care îndură lipsuri financiare considerabile pentru a fi profesori.
Dar să revin la subiectul inițial. Faptul că între limba / comunitatea rusă și limba / comunitatea românilor (spuneți-le și moldoveni!) relațiile sunt tensionate, nu este o noutate pentru nimeni. Oaspeții noștri slavi, veniți de-a lungul istoriei în țara noastră, au venit cu un ditamai bagaj de mofturi și drepturi irevocabile. Să te naști în Moldova și să nu știi măcar să spui bună ziua în limba națiunii autohtone, mi se pare o nedreptate și o înjosire strigătoare la cer. E o situație anormală și regretabilă. A cui să fie vina? A noastră, a moldovenilor, că nu știm să impunem respectul sau a lor, a rușilor, că nu simt nevoia să ne respecte? Eu cred că se greșește undeva la mijloc, dar că balanța înclină mai mult spre „frații” veniți de la Est.
Limba rusă a avut întotdeauna un caracter glotofag în toate țările în care a fost impusă ca limbă de comunicare interetnică în perioada sovietică. Și puține au fost națiunile care au reușit să-i țină piept chiar și după destrămarea marelui imperiu. În Moldova reclamele, instituțiile de învățământ și chiar comunicarea cotidiană sunt încă dominate de limba unei minorități încăpățânate care refuză cu îndârjire să își accepte statutul de limbă minoritară.
Revin la profesorul de geografie din Bălți care, provocat de elevii săi, le-a oferit o replică dură și dureros de adevărată nu doar elevilor, ci și întregii comunități vorbitoare de limbă rusă. E trist și nedrept să demiți un profesor pentru că și-a exprimat opinia. Chiar dacă a făcut-o în termeni duri. Și bravo lui că a avut acest curaj! Câți dintre noi ne revoltăm cu adevărat împotriva unei astfel de situații care durează deja de ani buni? Prea puțini… A spus oare vreun neadevăr? E greșit să credem că Rusia ne-a ocupat și încă ne domină lingvistic, amenințându-ne mereu cu prețurile la gaze sau cu deschiderea unor consulate pe teritoriul țării? Nu. Poate doar nostalgicii după comunism și moldoveniștii lui Stati ar crede și susține contrariul. Nu însă și poporul român asuprit de 200 de ani, începând cu momentul anexării Basarabiei la Imperiul Țarist.
Se discută de ceva vreme câteva subiecte sensibile precum denumirea corectă a limbii naționale în Constituție, despre statutul limbii ruse în societate, despre rusificarea care continuă nedrept și nefondat, despre politizarea problemelor lingvistice și identitare, însă, practic, am avansat atât de puțin încât e nesemnificativ. Politicienii noștri, cei din AIE, care dețin puterea la ora actuală, se tem să discute convingător și cu folos aceste probleme pentru că unii dintre ei ar avea multe de pierdut. Nimănui nu-i pasă de faptul că limba unui popor este unul din lucrurile cele mai de preț pe care le are o națiune, că aceasta ne definește identitatea și cultura, că limba este parte a patrimoniului național. Au fost cazuri când națiuni întregi au murit pentru a-și apăra limba de invazia unei alte limbi, salvându-se astfel de la asimilare. Uneori am impresia că nouă, moldovenilor, nu ne pasă că vorbim o limbă stâlcită, încărcată în exces de rusisme că nu deținem acea mândrie națională specifică altor popoare în ceea ce privește limba maternă. E regretabil că atunci când cineva are curajul să ridice vocea și să-și exprime nemulțumirea, exact ca profesorul de la Bălți, este, repede, înlăturat sau concediat.
Autor: Lilia Cazacu, pentru InfoPrut
