Într-o declarație a Partidului Acțiunea Democratică, privind negocierile moldo – ruse pentru deschiderea unui consulat la Tiraspol acesta își exprimă îngrijorarea față de poziția Guvernului Rep. Moldova, considerând insistența Executivului asupra continuării negocierilor cu reprezentanții Kremlinului în vederea deschiderii unui consulat al Federației Ruse la Tiraspol drept una total incorectă.
În declarație se mai arată că lipsa transparenței în consultările între emisarii ruși și moldoveni, precum și ignorarea totală a opiniei publice de la Chișinău induc ideea existenței unei agende proprii de relații externe a unor lideri politici din acutala alianță de guvernare.
Membrii Partidului Acțiunea Democratică reamintește acestor lideri că mandatul pe care-l dețin acum le-a fost oferit de către cetățenii Rep. Moldova pentru a fi reprezentați demn și în interesul național, iar faptul că se acceptă discuțiile cu Dmitrii Rogozin, în condiţiile în care acesta şi-a exprimat deschis dispreţul faţă de suveranitatea Republicii Moldova, ignorând voit opinia Preşedintelui Rep. Moldova, este o dovadă de lașitate și lipsa verticalității.
Partidul Acțiunea Democratică menționează că un consulat rus în enclava separatistă ar putea fi deschis doar atunci când raioanele de est vor reintra în câmpul constituţional și sub controlul administrativ al Rep. Moldova, și numai dacă această necesitate va fi evidentă la acea etapă.
De asemenea, PAD constată că amestecul relaţiilor economice, politice şi personale în procesul de negocieri a dus la pierderi majore pentru Rep. Moldova: eşuarea negocierilor pentru un nou contract pe termen lung cu GazProm, acceptarea cel puţin declarativă a unui consulat rus la Tiraspol, cedări fără precedent faţă de regimul separatist și încurajarea abuzurilor regimului de la Tiraspol, iar liderii alianţei de guvernare nu mai pot face singuri diferenţa unde se termină discuţiile lor private cu amicii de la Kremlin şi Tiraspol, şi unde încep negocierile oficiale.
Partidul Acţiunea Democratică contestă vehement modul ocult în care Guvernul înţelege să negocieze independenţa, suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova și îşi rezervă dreptul de a contesta prin toate mijloacele legale orice decizie luată de comun acord, de către executivul de la Chişinău şi cel de Kremlin, care contravine interesului naţional.