Aflat la Iaşi cu ocazia manifestaţiilor dedicate celor 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă a afirmat la vederea unui autocolant cu mesajul ,,Basarabia e România” că unirea României cu Republica Moldova va avea loc. „Unirea va avea loc! Spre asta mergem!”, a precizat edilul Chişinăului către un activist pentru Unire al Platformei Civice Acţiunea 2012.
Acesta a participat la evenimentele oficiale organizate la Iaşi alături de alţi politicieni români. În acest context, Dorin Chirtoacă le-a urat tuturor românilor ,,la mulţi ani!”. ,,Este o sărbătoare frumoasă, o sărbătoare a sufletului la care apare din nou speranţa că într-o bună zi se va repeta ceea ce s-a întâmplat la 1918, realizat de sfatul condus de Alexandru Cuza, aşa încât să fim iarăşi împreună. Integrarea europeana este o cale pe care trebuie să o parcurgem până la capăt”, a declarat primarul Chişinăului.