Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Galbur, a înmânat astăzi, 24 ianuarie 2013, scrisorile de acreditare preşedintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Ceremonia a avut loc la reședința prezidențială de la Kremlin, se arată într-un comunicat de presă, emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
În cadrul adresării sale către ambasadorii celor 19 țări care și-au prezentat astăzi scrisorile de acreditare, șeful statului rus a trecut în revistă principalele priorităţi de politică externă ale Federației Ruse, atât pe plan global, cât și regional. În particular, Vladimir Putin a subliniat rolul primordial al Organizației Națiunilor Unite în sistemul relațiilor internaționale, precizând că, toate problemele existente urmează a fi soluționate prin mijloace politico-diplomatice, în baza respectului pentru suveranitate, integritate teritorială și supremația legii.
Referindu-se la relațiile cu Republica Moldova, președintele Federației Ruse a menţionat că, acestea se dezvoltă în baza prieteniei și legăturilor spirituale dintre ambele țări, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul CSI. De asemenea, a fost exprimată disponibilitatea Federației Ruse de a contribui plenar la soluționarea conflictului transnistrean.
În cadrul discuțiilor protocolare dintre ambasadorul Republicii Moldova şi președintele Vladimir Putin, Andrei Galbur a subliniat că obiectivul său în cadrul acestui mandat este de a dezvolta un parteneriat multidimensional cu statul de reședință.
Înmânarea scrisorilor de acreditare marchează începutul misiunii oficiale a ambasadorului Andrei Galbur în Federaţia Rusă, mai notează MAEIE.