Paula Ivan, una dintre cele mai valoroase atlete române, deținătoarea recordului olimpic la 1500 m, cucerit la Seul in 1988, a devenit doctor în științe pedagogice. Titlul de doctor l-a obținut acum câteva zile la Chișinău, sub îndrumarea lui Sergiu Busuioc, renumit jurnalist în domeniul luptelor, cât și doctor, lector superior la Universitatea de Educație Fizică din Chișinău, scrie Ziarul Prahova.
“Lumea de pe stadion aclama la unison. Credeam că o incurajeaza pe vreo sportivă care vine din spate, așa că m-am uitat de două ori în stânga și în dreapta. Am avut ezitări și răsuflam ușurată că nu mai era nimeni lângă mine. Am bătut recordul olimpic dar, dacă nu întorceam capul, cu siguranță, aș fi obținut un timp mai bun”, spune Paula Ivan, citată de Ziarul Prahova, la 24 de ani după ce a devenit campioană olimpică la Seul,în 1988, la proba de 1.500 de metri.
Cu numai câteva zile înainte, Paula ratase medalia de aur la proba de 3.000 de metri fiindcă, pe ultima turnantă, a lăsat-o mai moale cu sprintul și a fost ajunsă de rusoaica Tetyana Samolenko. “Deja mă temeam de ce e mai rău și, în finala de 1.500 de metri, așa că am schimbat tactica”, rememorează marea campioană amintirile de la Seul. În dupa-amiaza zilei de 26 septembrie 1988, antrenorul Ion Puica îi trasează sarcinile care aveau să o trimită în Panteonul atletismului românesc. “Am stabilit să pornesc în forță încă din startul cursei. De obicei, liderul din debut ajunge să nu câștige, însă știam că pot ține ritmul. Am controlat autoritar, iar următoarele clasate, una dintre ele cea care ma batuse la 3.000 de metri, au terminat la aproape 6 secunde în urma mea. A fost un moment emoționant”, adaugă sportiva care la 25 de ani obținea timpul 3:53.96, rămas și acum marcat cu rosu in cartea olimpica.
Paula Ivan s-a născut pe 20 iulie 1963, la Hereşti, un sat din judeţul Giurgiu. A făcut primii pași în atletism la școala din localitate, iar apoi s-a mutat Clubul Sportiv Şcolar 190 din Bucureşti, la o clasă cu program special. După ce a obținut performanțele cele mai înalte la Seul, atleta română și-a continuat cariera la un nivel înalt. Pe 10 iulie 1989, la Nisa, în Franța, la Grand Prix, Paula dobora recordul mondial la o milă, cu timpul de 4:15.61, performanță care mai fusese stabilită de alte două românce, Natalia Marășescu (4:22.1 – 1979) și Maricica Puică (4:17.44 – 1982).
Concursurile de peste Ocean au reprezentat un bun antrenament pentru Universiada de la Duisburg, scrie Antena3.ro, unde şi-a apărat titlurile câştigate cu doi ani mai devreme la 1.500 de metri şi 3.000 de metri. Au fost ultimele succese înainte de a se retrage din activitate şi a se dedica antrenoratului, mai întâi la clubul Olimpia, apoi în cadrul catedrei de atletism a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret“.