Proiectul Subcarpați își continuă tradiția de a călători primăvara în Republica Moldova și revine în Chișinău cu un nou concert, sâmbătă, 2 martie.
Concertul, „în care vom auzi cele mai bune piese ale formației, din toate albumele”, așa cum promit organizatorii, va avea loc în clubul Albion din Chișinău. În deschidere vor mai cânta formațiile D.N.S, Kapushon și Guz și Unda Comună.
Membrii formației Subcarpați au așteptări mari de la public, dat fiind că s-au simțit întotdeauna ca acasă în Republica Moldova. „Cred că Basarabia a fost România și poate fi România; depinde ce vrei să vezi. Poți să vezi România, Rusia sau Republica Moldova. Depinde de cum privești. Eu m-am simțit ca în România”, a declarat Bean, liderul formației, pentru InfoPrut.
Prețul biletelor este de 80 lei dacă îl achiziționați între 25 februarie și 1 martie sau 100 lei direct în seara susținerii acestuia.
Proiectul Subcarpați s-a format în anul 2010, odată cu lansarea primului album, ce poartă același nume: „SUBCARPAȚI,” (www.subcarpati.com), proiect muzical la care au participat Bean (Şuie Paparude), Omu Gnom (Raparta), Mara Panaitescu şi DJ Limun.
De asemenea, în anul 2011, membrii proiectului s-au alăturat evenimentelor organizate de către Platforma Civică Acțiunea 2012 susținute cu ocazia Zilei Limbii Române.