În continuarea discuţiilor recente privind reglementarea activităţii operatorilor de transport internaţional de mărfuri şi pasageri din regiunea transnistreană, la 22 martie 2013, la sediul Misiunii OSCE din or. Chişinău, a avut loc şedinţa grupurilor de lucru sectoriale pe problemele transportului auto şi infrastructurii drumurilor din Chişinău şi Tiraspol, informează Biroul pentru Reintegrare al Republicii Moldova.
La şedinţă au participat şi reprezentanţi ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri în formatul „5+2″.
Potrivit Biroului de Reintegrare al Republicii Moldova, în cadrul întâlnirii a fost definitivat şi semnat procesul verbal al şedinţei din 14 martie curent, fiind continuate discuţiile privind procedura de înregistrare a autovehiculelor şi mecanismul de înmatriculare a acestora. Partea de la Chişinău a propus spre examinare schema tehnologică de înmatriculare a unităţilor de transport din regiune, precum şi schema tehnologică de admitere a acestor autovehicule în traficul internaţional.
Astfel, delegaţia de la Chişinău a reiterat poziţia potrivit căreia instituirea unui mecanism funcţional, care va permite eliberarea plăcuţelor de tip nou, va fi posibilă doar în cazul în care procedurile de înmatriculare a autovehiculelor, certificatele de înmatriculare de model convenit şi alte elemente ale mecanismului vor corespunde atât standardelor internaţionale în domeniul transporturilor, cât şi angajamentelor conţinute în acordurile bilaterale şi multilaterale la care Republica Moldova este parte.
Un alt subiect discutat în cadrul şedinţei l-a constituit gestionarea pe viitor a procedurilor de eliberare a autorizaţiilor pentru transportatorii auto internaţionali de mărfuri şi pasageri. În acest sens, Chişinăul a propus o schemă tehnologică de admitere a acestor autovehicule pentru traficul internaţional, care ar fi în strictă concordanţă cu normele general acceptate. Acestea prevăd un şir de acţiuni, precum acreditarea staţiilor de testare tehnică şi elaborarea unei baze de date pentru autovehiculele din regiunea transnistreană. În acest sens, au fost analizate viziunile părţilor, urmând ca discuţiile să continue la următoarea şedinţă, se mai precizează în același comunicat de presă.