O misiune a Parlamentului European va sosi în Rep. Moldova, duminică, 26 mai. Membrii delegației vor discuta cu liderii de la Chișinău despre modalitățile de depășire a crizei politice actuale.
Din componența delegației vor face parte Jacek Protasiewicz (Partidul Popular European), vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Libor Roucek – vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, transmite Interlic.
Luni, reprezentanții misiunii UE se vor întâlni cu prim-ministrul desemnat Iurie Leancă şi alţi reprezentanţi ai fostei Alianţe pentru coaliţia de Integrare Europeană.
„Moldova are nevoie urgent de un guvern stabil şi pro-european pentru a consolida instituţiile democratice şi pentru a continua reformele de care vor beneficia cetăţenii Republicii Moldova. Are nevoie de un guvern credibil pentru a proteja realizările din ultimii ani. Şi are nevoie de un guvern cu un mandat clar pentru a finaliza negocierile privind Acordul de Asociere şi pentru a pune în aplicare liberalizarea regimului de vize”, au declarat deputaţii Parlamentului European într-o declaraţie comună.
Potrivit inițiatorilor, obiectivul misiunii Parlamentului European este acela de a facilita un dialog constructiv şi de perspectivă între respectivele partide-surori din Republica Moldova.
Vizita acestora are loc înaintea votului de către Parlamentul Republicii Moldova cu privire la noul Guvern propus de Premierul desemnat Iurie Leancă.