Un grup de elevi din Rep. Moldova a fost premiat în cadrul programului internațional de educație dedicat mediului înconjurător Şcoli Europene pentru o Planetă Vie, proiect realizat de către WWF în parteneriat cu Fundaţia ERSTE.
Anul acesta s-a desfășurat cea de-a cincea ediţie a programului Şcoli Europene pentru o Planetă Vie la Moieciu de Sus, jud. Brașov. La acest proiect au participat 33 de echipe din zece state, respectiv Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. Timp de 7 luni, copii şi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani au realizat proiecte în jurul temelor: „Dunărea – linia vie a Europei”, „Amprenta ecologică” și „Spirit cetățenesc activ”.
Potrivit unui comunicat de presă, Republica Moldova a fost reprezentată în acest program de către trei școli: Liceul Teoretic ”Mihai Sadoveanu” din Călărași, Liceul Teoretic din Svetlii și Liceul Teoretic A. Mateevici din Soldăneşti. Cele mai bune proiecte au venit din partea echipelor din Croaţia, Rep. Moldova, Slovenia şi Ucraina.
Elevii au implementat proiecte pentru conservarea mediului înconjurător prin activităţi variate, de la construcţia unor grădini în incintele şcolilor, evenimente de stradă sau piese de teatru, până la expoziţii şi campanii prin care participanții învaţă unii de la alții.
„Prin programul Şcoli europene pentru o planetă vie vrem să oferim posibilități elevilor de a se implica în cauze de mediu, de a-şi exprima opiniile în public şi de a-i motiva și pe ceilalţi să participe la activităţi”, a declarat Cătălina Murariu, Coordonator Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă WWF pentru România si Republica Moldova.
„Pentru noi, implicarea matură și în același timp entuziastă a elevilor este cea mai mare realizare a proiectului”, a mai adăugat Cătălina Murariu, potrivit sursei citate.