La cinematograful Patria din București vor putea fi vizionate, timp de trei zile, filme românești din și despre Republica Moldova. Evenimentul este realizat în cadrul manifestațiilor de Ziua Limbii Române, sărbătorită pe data de 31 august.
Astfel, în cadrul proiecției de filme „La izvoarele sărbătorii Zilei Limbii Române”, vor putea fi vizionate- începând cu data de 30 august, ora 18:00- „Lăutarii” (1972), pe data de 31 august, ora 18.00- filmul „Tunul de lemn” (1986), iar pe 1 septembrie, la aceeași oră, proiecția „Se caută un paznic” ( 1967).
Evenimentul se va încheia pe 1 septembrie, după proiecția filmului „Să nu ne răzbunaţi” (2012).
Organizatorii transmit că după vizionare vor avea loc discuţii pe marginea producţiilor care au făcut istorie în cinematografia naţională.
„Chiar dacă sunt foarte de demult, aceste filme vor aduce spiritul basarabean, care va trece dincolo de pânza ecranului şi se va aşeza pe inimile confraţilor noştri, sunt filme de referinţă, care reprezintă Republica Moldova”, spune directorul studioului „Moldova-Film”, Alexandru Vasilachi.
Evenimentele de la București sunt organizate de către înaltul reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova.