Cea de-a treia ediţie a „Forumului Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova”, organizat de Consulatul General al României la Cahul, în parteneriat cu Centrul Bilateral de Afaceri România – Republica Moldova şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, va avea loc pe 25 octombrie la Cahul.
Potrivit unui comunicat de presă al Consulatului General al României la Cahul, delegaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România va fi condusă de secretarul de stat Valentin Şoneriu şi cea a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova de viceministrul Ion Sula.
Manifestarea economică va începe în sala Consiliului Raional Cahul la ora 09,00, prin deschiderea oficială a Expoziţiei Agricole România – Republica Moldova, organizată în marja Forumului.
Activităţile vor continua cu o reuniune în plen, fiind urmate de dezbaterile din grupurile de lucru, dedicate celor două teme ale Forumului: „Ferma de familie” şi „Agricultura şi energiile renuvelabile”.
În cadrul Expoziţiei, agenţii economici din România şi sudul Republicii Moldova vor prezenta maşini şi echipamente agricole, instalaţii de producere a energiei prin utilizarea biomasei, produse agro-alimentare şi material semincer.
Partenerii logistici ai evenimentului sunt Consiliul Raional Cahul şi Centrul Pro-Europa Cahul. Evenimentul este susţinut financiar de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Fundaţia Est-Europeană Moldova.