Premierul Iurie Leancă se va întâlni joi, 14 noiembrie, cu Victor Ponta la București, unde vor discuta despre proiectul gazoductului Iași-Ungheni, urmând ca a doua zi să meargă împreună la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat de presă, cei doi oficiali vor avea vineri, 15 noiembrie, o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la Bruxelles, în cadrul cărei se va discuta despre acțiuni concrete, care vor ajuta Republica Moldova în parcursul său european.
Oficialii vor discuta despre cooperarea bilaterală, în special cea legată de integrarea în domeniul energetic, dar și despre reconstrucţia a cel puţin două poduri distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: unul la Ungheni, pentru transport rutier, şi unul în zona raionului Leova.
„Depinde doar de noi cât vom accelera aceste lucruri, fiindcă avem un sprijin fără precedent de la Bruxelles”, subliniază Iurie Leancă.
Premierul Rep. Moldova se va mai întâlni cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru a discuta agenda europeană a statului de peste Prut.
Totodată, Leancă va purta discuții separate cu vicepreședintele Comisiei Europene, Siim Kallas, care este comisar pentru Transporturi, și cu Cecilia Malmström, comisar European pentru Afaceri Interne.