Un concert aniversar dedicat celor 95 de ani de la Unirea Bucovinei cu România va avea loc marți la Clubul Țăranului din București.
Evenimentul care se va desfășura începând cu ora 18:00 este organizat de Institutul ,,Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate, parte componentă a Platformei Civice Acțiunea 2012, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Institutul pentru Drepturi Civile Europene și Clubul Țăranului.
Doina Lavric și Lorena Oltean, precum și istoricii dr. Ion Constantin și dr. Constantin Corneanu vor asigura atmosfera de sărbătoare.
Cu 95 de ani în urmă, în dimineața zilei de 28 noiembrie 1918, în sala de marmură a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, CONGRESUL GENERAL AL BUCOVINEI adopta în unanimitate moțiunea ,,Unirii necondiționate și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
În prezența Consiliului Național Polon (6 membri), a Consiliului Național german (7 membri) și a primarilor reprezentativi ai comunelor ucrainiene (13 primari), președintele Congresului Bucovinean Iancu Cavaler de Flondor (1865-1924) își asumă responsabilitatea istorică:
„Vă asigur că voi păși cu toată energia și fără pic de șovăire pe unica cale ce duce la limanul mântuirii neamului nostru.”