Originalul sabiei lui Ștefan cel Mare va fi adus la Chișinău de către prim-ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unei vizite oficiale.
“După vizita domnului preşedinte în Turcia, la Chişinău urmează să vină şi domnul prim-ministru Erdogan, îl aşteptăm cu mare drag şi nerăbdare, mai ales că a promis să aducă cu el şi sabia lui Ştefan cel Mare. Avem şi multe acorduri de semnat”, a declarat vineri în cadrul şedinţei Guvernului Republicii Moldova premierul Iurie Leancă, citat de Publika TV.
Din mai 2012, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău este expusă o copie a sabiei lui Ştefan cel Mare, dăruită de Recep Tayyip Erdogan fostului premier, Vlad Filat. Totodată, și Bucureștiul deține o astfel de copie.
Unul dintre cele mai prețioase obiecte rămase de la domnul Moldovei este sabia sa. Sabia a fost primită de Ștefan cel Mare după bătălia de la Vaslui din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaștere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creștinătății. Sabia a fost realizată din oțel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în forma de cruce al sabiei este împodobit cu stema Moldovei. În cursul secolului al XVI-lea, sabia a ajuns la Istanbul, unde este păstrată și astăzi la muzeul Topkapî. Există două variante distincte referitoare la modul în care sabia a părăsit Moldova. Conform uneia dintre ele, sabia a fost dăruita de Ștefan cel Mare sultanului, cu putin timp înainte de a muri. În acest fel, Ștefan a dorit să recunoască meritele unui adversar redutabil. Cea de-a doua legendă plasează momentul pierderii sabiei la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș. Fiu al lui Ștefan cel Mare, Petru a încercat să redeschidă lupta cu Imperiul Otoman în 1538. Campania de represalii a sultanului Soliman Magnificul avea să ducă la pierderea domniei și la refugierea lui Rareș în Transilvania. Trupele otomane au impus ca domn al Moldovei pe Ștefan al V-lea, cunoscut ca „Lăcustă-Vodă“. Turcii au jefuit tezaurul Moldovei înainte de a se retrage, luând cu ei și sabia lui Ștefan cel Mare. Timp de 460 de ani, sabia nu a mai părăsit Turcia, informează Doxologia.ro.