Prim-ministrul Rep. Moldova, Iurie Leancă, a declarat că unirea cu România nu figurează pe agenda Rep. Moldova, subliniind că unirea dintre cele două state românești are nevoie de mesaje din exterior de natură să consolideze societatea și nu să o scindeze.
Leancă a comentat- la postul Antena 3- afirmația președintelui Traian Băsescu, potrivit căreia următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO și Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova, afirmând că această declarație creează „probleme cruciale” Republicii Moldova, informează Agerpres.
„Ceea ce pot să adaug la acest capitol este faptul că trăim într-o perioadă foarte dinamică, ca să nu o numesc turbulentă. Mă refer nu doar la situația din Republica Moldova, mă refer la evoluțiile din spațiul post-sovietic, sau e suficient să ne referim la spațiul țărilor care fac parte din Parteneriatul Estic. Vedem evoluții sau involuții în câteva țări din regiune — în Armenia, o situație foarte complicată în Ucraina. Astfel încât astăzi avem nevoie — noi cei din Republica Moldova, care am demonstrat capacitate, voință, determinare în realizarea acestui obiectiv de integrare europeană, care este unica soluție, fără alternativă pentru a transforma Republica Moldova într-un stat funcțional european — avem nevoie de mesaje din afară care vin să consolideze societatea Republicii Moldova, și nu invers, să creeze anumite scindări în societate”, a spus Iurie Leancă.
Oficialul a mai adăugat că, după afirmația făcută de Traian Băsescu, în sudul Republicii Moldova, unde locuiește minoritatea găgăuză, „imediat au prins contur câteva elemente care ar putea destabiliza situația”.
„Unicul obiectiv național care există astăzi în Republica Moldova este cel al integrării europene. Din acest motiv, sper foarte mult că, pe viitor, vom putea canaliza tot acest sprijin la nivel de declarații, dar în mod special la nivel de acțiuni foarte concrete, exact pe această dimensiune”, a subliniat premierul Republicii Moldova.
Șeful Executivului de la Chișinău a efectuat luni o vizită de lucru la București, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu prim-ministrul Victor Ponta și a luat parte la ședința Guvernului României.