Un șef de departament al Ministerului de Interne de la Kiev a anunțat faptul că din Transnistria sunt recrutați mercenari a căror misiune este de a destabiliza situația din regiunea Odesa.
Potrivit lui Eugen Predrag, 80 de militanți din stânga Nistrului, recrutați din rândul activiștilor și reprezentanților asociațiilor de cazaci, vor fi trimiși la Odesa, scrie UNIAN.
InfoPrut menționează că în urmă cu o săptămână, Consiliul Regional din Odesa a adoptat o rezoluție care stipulează că trupele Federației Ruse au interdicția de a intra pe teritoriul Ucrainei și prin care își exprimă sprijinul pentru integritatea teritorială a țării. De asemenea, rezoluția prevede renunțarea la ideea organizării unui referendum regional pe tema alipirii la Rusia.