Membrii Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Adunării Naţionale a Franței efectuează o vizită la Chişinău în perioada 14–16 aprilie, transmite Direcţia de comunicare şi relaţii publice a Parlamentului. Delegaţia parlamentară este condusă de preşedintele Grupului de prietenie Frederic Reiss. Din componenţa delegaţiei fac parte deputaţii Catherine Quere, Thierry Mariani, Denis Jacquat, Michel Destot, Jerome Lambert, Jean-Louis Roumegas.
Potrivit programului vizitei, deputaţii francezi vor avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Igor Corman, preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti şi cu prim-ministrul Iurie Leancă. De asemenea, parlamentarii vor discuta cu vicepreşedintele Parlamentului Andrian Candu, preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană Ana Guţu, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franța Corina Fusu.
Programul mai cuprinde întrevederi cu viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iulian Groza, cu primarul municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă, precum şi cu directorii întreprinderilor franceze din Republica Moldova.
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Adunării Naţionale a Republicii Franceze numără 17 deputaţi.