Ministrul de externe Titus Corlățean a ținut să adreseze felicitări autorităţilor de la Chişinău pentru reușita liberalizării regimului de vize cu UE, dar și fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, ,,care a înţeles că numai integrarea europeană poate aduce împlinirea aşteptărilor de libertate, prosperitate şi demnitate”.
Oficialul de la București s-a declarat convins că cetăţenii Republicii Moldova vor resimţi în fața actului de abolire a vizelor bucurie, emoţie, precum şi acelaşi sentiment al revenirii în casa comună a României și a Republicii Moldova – Europa.
InfoPrut amintește că astăzi a intrat în vigoare decizia cu privire la eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova în statele Uniunii Europene, cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei.