Unirea României cu Republica Moldova este unul dintre subiectele care vor aduce oamenii în secțiile de vot pe 25 mai. Câteva zeci de asociații unioniste propun tuturor candidaților la alegerile europarlamentare să își asume public această problematică, prin semnarea unui angajament și a unui set de măsuri concrete, grupate sub genericul ,,Pact pentru Basarabia”.
Potrivit unui comunicat de presă, numele candidaților care se vor angaja să respecte prevederile Pactului pentru Basarabia vor fi promovate pe site-ul creat special în acest sens: www.pactbasarabia.ro. De asemenea, unioniștii vor face campanie semnatarilor Pactului prin lipirea a sute de mii de abțibilduri și prin înregistrarea într-o bază de date a tuturor celor care acceptă să voteze numai candidați care susțin Reunirea.
Candidaților din partea tuturor partidelor li se va oferi platforma necesară pentru a-și prezenta oferta electorală în cadrul unei serii de dezbateri și conferințe. Primul astfel de eveniment va avea loc pe 7 mai, la Bran, unde reprezentanți ai formațiunilor politice sunt invitați să vorbească în fața veteranilor din războiul de pe Nistru din 1992 și a activiștilor unioniști.
Aici puteți accesa îndemnul video către candidați
Apariţii publice constante în presă şi în dezbaterile europene, în care să susţină identitatea românească a majorităţii populaţiei Republicii Moldova și legitimitatea reunirii celor două state românești, după modelul german, lobby pentru acceptarea de către Uniunea Europeană a acordării automate a cetăţeniei române şi/sau simplificarea acestora pentru toți cetățenii Republicii Moldova care se declară etnici români în documentele oficiale ale Republicii Moldova, adoptarea simbolică a unui liceu din Republica Moldova sunt câteva dintre solicitările a peste 70 de asociații nonprofit din România, Republica Moldova şi diaspora.
InfoPrut amintește că la alegerile parlamentare din 2012, peste 660 de candidați au semnat Pactul pentru Basarabia, asumându-și public susținerea necesității reîntregirii naționale prin unirea cu Republica Moldova.