Anul acesta la festival au venit poeți din Ungaria, Croația, Italia, Cehia, Slovenia, Spania. Desigur, nu-i pun nici eu, nici organizatorii festivalului, pe poeții basarabeni la poeți străini. În programul festivalului veți vedea poeți basarabeni, ceea ce mi se pare de lăudat. Pentru scriitorii de limba română Prutul nu este o graniță. Hose Pablo, Moni Stănilă, Mihail Vakulovski, Mitoș Micleușanu, Dumitru Crudu – sunt unii dintre scriitorii basarabeni prezenți la TNCP.
Vineri, tot la București, în clubul Londophone, de la 18.00, va avea loc o ședință în deplasare a cenaclului Republica, unde vor avea lecturi șase poeți basarabeni. Scriitorii din Moldova și-au făcut deja unirea pe cont propriu, cărțile le apar în România, literatura e în România și Chișinăul face parte din România. Dacă literatura din Basarabia nu ar avea rădăcinile în România, literatura noastră pur și simplu n-ar exista.