• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

De Ziua Copilului, elevi și profesori din regiunea transnistreană l-au vizitat pe președintele Timofti

Iulia Modiga by Iulia Modiga
20 octombrie 2014
in Actual, Regiunea transnistreana
0
De Ziua Copilului, elevi și profesori din regiunea transnistreană l-au vizitat pe președintele Timofti

Sursă foto: presedinte.md

0
SHARES
17
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Sursă foto: presedinte.md
Un grup de elevi și profesori de la două instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană – Liceul teoretic „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol și Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din orașul Grigoriopol au fost primiți duminică de președintele Nicolae Timofti la Reședința de Stat, cu ocazia Zilei Copilului.

Președintele Timofti și-a exprimat admirația față de curajul și demnitatea profesorilor, care în pofida unor condiții nefavorabile, educă tinerii din stânga Nistrului în spiritul dragostei de neam și țară.

Nicolae Timofti a condamnat acțiunile ostile ale administrației neconstituționale de la Tiraspol față de populația vorbitoare de limbă română din regiunea transnistreană. „Lezarea dreptului de a studia în limba maternă și interdicția difuzării posturilor de televiziune în limba română reprezintă dovada unor politici de deznaționalizare promovate de structurile ilegale din zona secesionistă, fapt pe care nu-l vom accepta niciodată”, a spus președintele Timofti.
Șeful statului a subliniat că buna funcționare a școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului rămâne o prioritate a autorităților de la Chișinău.

Nicolae Timofti, însoțit de prima doamnă, Margareta Timofti, le-au oferit oaspeților un tur ghidat prin Reședința de stat și Reședința prezidențială. Copiii au descoperit sălile unde au loc întrevederile cu demnitarii străini sau unde persoanele merituoase sunt decorate cu distincții de stat. Președintele le-a prezentat elevilor biroul său, oferind detalii despre programul de lucru.
Ulterior, liceenii au prezentat un program artistic, din repertoriu făcând parte poezii și cântece în limba română.

Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol, și Eleonora Cercavschi, directorul Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din orașul Grigoriopol, au mulțumit șefului statului pentru preocuparea față de condițiile în care funcționează cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului, subordonate Ministerului Educației de la Chișinău.
Președintele Nicolae Timofti le-a oferit elevilor cărți și rechizite școlare, iar celor două licee câte un lot de carte în limbă română.

În regiunea transnistreană locuiesc 509.000 de persoane. Deși vorbitorii de limba română reprezintă 34 la sută din populație, procesul instructiv-educativ în instituțiile de învățământ are loc preponderent în limba rusă.
În instituțiile de învățământ preșcolar din regiunea transnistreană copiii sunt instruiţi în limba rusă – 90,2%, în limba română – 9,35%, în limba ucraineană – 0,5%.

Tags: eleviNicolae Timoftiprofesoriregiunea transnistreanăZiua Copilului
Previous Post

Militant pentru Unire, interzis în Ucraina

Next Post

New York Times: Rusia și-a făcut un obicei în a susține separatismul

Next Post
New York Times: Rusia și-a făcut un obicei în a susține separatismul

New York Times: Rusia și-a făcut un obicei în a susține separatismul

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.