Miniștrii de Externe din statele membre ale Uniunii Europene se vor reuni la Chișinău, în această toamnă. Informația a fost comunicată de ministrul afacerilor externe al României, Titus Corlăţean, în cadrul unei întrevederi cu delegaţia parlamentară a Republicii Moldova care participă în aceste zile, la Bucureşti, la cea de-a patra reuniune a Comisiei comune pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova.
Referindu-se la apropiata semnare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, prevăzută pentru 27 iunie 2014, ministrul Titus Corlăţean a arătat că aceasta reprezintă „atât o recunoaştere a eforturilor depuse până în prezent de autorităţile Republicii Moldova, cât şi un angajament serios, asumat faţă de cetăţeni şi de partenerii europeni, de îndeplinire a reformelor democratice şi de avansare a procesului de modernizare şi transformare europeană a statului”, se arată într-un comunicat de presă. Ministrul a subliniat, totodată, simbolismul profund al acestui moment. Interlocutorii au împărtăşit opinia potrivit căreia momentul ar trebui marcat în egală măsură la Bucureşti şi la Chişinău.
În cursul întrevederii a fost realizat un bilanţ de etapă al Parteneriatului strategic bilateral, cu accent pe marile proiectele de interconectare şi pe diferitele tipuri de asistenţă românească oferită Republicii Moldova.