Informaţiile oficiale preliminare oferite de Ministerul Situaţiilor Excepţionale din Federaţia Rusă arată că în urma accidentului de metrou care a avut loc marți, la Moscova, un cetăţean al Republicii Moldova a decedat, iar alţi şase au fost răniţi.
Rudele persoanei decedate au fost anunţate despre accident, pe parcurs urmând a fi informate şi celelalte familii, se scrie într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău.
Reprezentanţii Ambasadei Republicii Moldova la Moscova sunt în contact permanent cu autorităţile ruse şi acordă asistenţa necesară cetățenilor Republiciii Moldova care au avut de suferit.
InfoPrut amintește că trei vagoane ale unui tren au deraiat marţi dimineaţă, la o oră de vârf, pe o linie de metrou din Moscova, cel puțin 20 de persoane pierzându-și viața și alte peste 160 fiind rănite.