„Este de datoria noastră să căutăm metode prin care să îi sprijinim în continuare pe producătorii moldoveni, chiar și în condițiile în care și noi suntem într-o situație dificilă”, a declarat ministrul agriculturii de la București, Daniel Constantin.
Potrivit Agerpres, Constantin consideră că este important ca România și Republica Moldova să fie unite în aceste momente dificile.
Ministrul a reamintit că a fost inițiat un dialog între producătorii de fructe și legume din Rep. Moldova și hipermaketurile românești pentru ca aceste produse să fie comercializate și pe piața din România.
„Primul transport de struguri de masă din Republica Moldova a sosit deja în România. Nu vorbim de cantități mari, dar este un început concret. În septembrie, vom organiza în curtea Ministerului Agriculturii un târg cu produse din Republica Moldova cu scopul de a promova produsele moldovenești”, a declarat Daniel Constantin.
Ministrul agriculturii din România a mai spus că în perioada următoare va avea o serie de reuniuni cu ministrul agricutlurii din Rep. Moldova, iar în septembrie și octombrie cei doi se vor întâlni cu minsitru agriculturii din Germania. Scopul întâlnirilor va fi acela de a găsi noi modalități pentru a sprijini Rep. Moldova.