La numai o zi după ce a fost numită în funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini a avut o întrevedere cu Iurie Leancă, la Chișinău. Cei doi au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, realizarea reformelor, atragerea asistenţei externe pentru reforma justiţiei, eforturile republicii pentru a-şi diversifica sursele energetice şi situaţia din regiune.
„Tot ce se întâmplă în Uniunea Europeană are însemnătate pentru toate statele situate în vecinătatea acesteia, inclusiv pentru Republica Moldova. Avem origini comune – latine, iar acest fapt ne ajută să fim mai apropiaţi”, a spus Iurie Leancă. Un subiect aparte, abordat de către prim-ministru, a fost cel cu privire la comunitatea cetățenilor Rep. Moldova stabiliţi în Italia. Iurie Leancă a vorbit despre necesitatea încheierii unui acord bilateral de protecţie socială.
Federica Mogherini a subliniat că „Republica Moldova este un exemplu pentru statele cu aspiraţie europeană, pentru că a ales calea de a merge spre Vest şi, în acelaşi timp, optează pentru păstrarea unor bune relaţii cu Estul”.
Federica Mogherini va prelua mandatul de şefă a diplomaţiei europene la 1 noiembrie 2014.