Asistentul adjunct al secretarului american de stat Eric Rubin a ajuns în această după-amiază la Chişinău, unde efectuează o vizită de două zile.
Un comunicat de presă al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova anunță că oficialul va participa la prima adunare a liderilor Dialogului strategic SUA-Moldova. Totodată, Eric Rubin va avea consultații bilaterale, precum și întâlniri în calitate de reprezentant al Statelor Unite la negocierile în formatul ,,5+2”. Rubin va mai avea întrevederi cu premierul Iurie Leancă şi cu alţi demnitari ai Republicii Moldova.
InfoPrut precizează că Eric Rubin a mai vizitat Chișinăul în toamna anului trecut, când a declarat că locul Republicii Moldova este în spaţiul european şi în cel transatlantic.