Irina, masterandă, activist social, în 2009 scria manuale tehnice pentru programe software.
Din ce perspectivă ai privit alegerile din 5 aprilie?
Am fost traducător într-o secţie de votare. Când s-au numărat voturile aveam acces la Internet şi vedeam că Partidul Comuniştilor avea 50 % şi ne sunam cu ceilalţi să ne ţinem la curent. Am ajuns acasă pe la 2 noaptea, nu am dormit până dimineaţa. Pe net, toată lumea aştepta…pe voteaza.md, eu stăteam pe Facebook. Pe la 10 dimineaţa se discuta în paralel pe mai multe canale ce să facem, să ieşim. Deşi rezultatele nu erau finale, ne dădeam seama care vor fi ele.
Cum s-a pus problema prima dată de a ieşi în stradă?
M-au sunat cei din grupul de organizatori al lui Ghenadie Brega şi Natalia Morari, dar pe Internet lumea deja vorbea de ieşirea în stradă. În ziua de 6 am creat tot felul de evenimente pe Internet, să chemăm lumea, seara la 18, cu o lumânare.
Ai trimis şi pe telefon mesaje?
Nu, dar au circulat şi sms-uri foarte multe.
Ce s-a întâmplat pe 6? Eraţi chemaţi să…?
Să îngropăm democraţia. Aveam panglici negre, eram în doliu.
Nu aveaţi speranţe să mai schimbaţi ceva? Pe 7 a avut acelaşi sens ieşirea?
Nu am ieşit să ne spânzurăm de tristeţe în Piaţă, ci să schimbăm ceva. Toată lumea ştia că alegerile au fost fraudate. Pe 6 aprilie, pe la ora 20 s-a anunţat că acţiunea se încheie, organizatorii au plecat acasă, dar au rămas nişte tineri care băuseră şi continuau să bea, au blocat circulaţia cu puşti, au răsturnat un microbuz, iar poliţia stătea şi nu făcea nimic. Am rămas şi noi câţiva, erau nişte observatori de la CREDO şi nişte jurnalişti, era ora 10. Când o jurnalistă de la Jurnal TV le-a spus: “Faceţi ceva!”, i s-a spus: ”Voi i-aţi chemat, descurcati-vă cu ei!”. Tinerii aceştia făceau gălăgie, am mers în mulţime şi am simţit că miroseau a băutură şi am plecat, iar ei au rămas.
Cum s-a ajuns la ieşirea masivă pe 7 aprilie? Au fost mulţi oameni care au folosit Internetul pentru a transmite mesaje?
Da, şi i-au informat şi pe cei din jurul lor.
Au lipsit din timpul orelor?
Da, erau mulţi studenţi. Sau veneau şi după ore. Eu mi-am luat liber de la serviciu. Am venit şi eu dimineaţa, pe la ora 10.
Urmăreşti întreaga presă? Cum reda presa evenimentele?
Urmăresc presa online pentru că nu am TV şi urmăresc şi ziarul ,,Comunistul”.
Are răspândire naţională?
Da. Ştiu că la Moldova 1, în timp ce se protesta, ei dădeau nişte emisiuni de divertisment. Pro TV transmitea direct, dar Moldova 1 avea filme şi divertisment.
Te-ai aşteptat la o ieşire aşa masivă?
Nu, nici pe 6 nu mă aşteptam. Am avut impresia că foarte mulţi au aşteptat şi au clocotit ştiind că ceva se va schimba, iar când au văzut că nu s-a schimbat nimic, au răbufnit.
S-a spus că au fost de fapt două proteste simultane în Chişinău. La un moment dat s-a deplasat o parte din protestatari în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar altă parte a rămas în faţa Parlamentului.
S-a anunţat la megafon să mergem în faţa Parlamentului pentru că eram prea mulţi. Cred că asta a fost. Lumea s-a dus încolo, după aceea au început altercaţiile, persoane ca Dorin Chirtoacă, Filat, alţi tineri încercau să-i aducă pe toţi în Piaţă. Şi cineva probabil a profitat de asta.
Cine a inflamat spiritele?
Toată lumea era iritată. Majoritatea care a lovit cu pietre erau sincer supăraţi pe comunişti. Dar au fost şi unii provocatori şi era clar că era iniţiativa cuiva.
Puteau fi recunoscuţi provocatorii?
Când au început să arunce cu pietre, am fugit să scriu pe Internet ce se întâmpla în Piaţă. Când m-am întors, m-am băgat în mulţime şi am încercat să opresc un băiat care strica plăcile de piatră de la Presedinţie. Acesta m-a bruscat şi atunci am plecat înapoi să postez pe Internet. Cineva din România a preluat informaţiile de pe site-uri şi posta pe Curaj.net. Apoi am mers în Piaţă. Veneau mulţi poliţisti, protestatarii s-au speriat şi au început să fugă, apoi s-au întors să alerge spre poliţişti. Poliţiştii au fugit. Protestatarii erau fericiţi. Eram deja acasă când lucrurile se mai liniştiseră, ieşea fum de la Parlament.
Chişinăul a fost blocat?
A fost, dar unele autocare au mai pătruns. A fost un zvon că vin nişte tancuri, maşini cu puşti automate. Au fost văzute multe maşini cu număr de Transnistria, unele zvonuri s-au adeverit. Atunci au fost rafalele din Piaţă, tinerii erau bătuţi şi arestaţi. Erau vreo 200 de tineri. S-a tras în aer. Se vehiculau zvonuri despre câţi au murit.
Cine propaga zvonurile?
Se spunea: “o rudă de-a noastră a fost la spital şi a văzut” sau “un medic a spus”, “un poliţist a spus”, etc. Se arestau tineri care doar treceau prin Piaţă, fără motiv sau pentru tulburarea liniştii publice. Cei care îi arestau erau în civil. Un grup de tineri scandau: “Daţi-ne tinerii înapoi!”.
Au început să se răspândească oamenii?
Da, lumea era deja înfricoşată. Îi auzem pe stradă, veniseră pentru protest, dar nu se opreau de teamă să nu fie arestaţi. Mulţi au fost arestaţi şi bătuţi după Guvern. A doua zi a apărut pe Internet informaţia că poliţiştii arestau studenţii din cămine, din universităţi. De exemplu, cum că decanul de la UTM a cerut ordin de arestare (…).
Acest text reprezintă un fragment dintr-un interviu realizat de mine la câteva luni de la demonstraţiile de stradă care au urmat alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 şi care mi-a folosit în elaborarea lucrării de disertaţie ,,Republica Moldova – lumi şi drame sociale în context post-electoral”.
Foto: România Liberă
